Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu, cea mai proastă achiziţie din istoria Petrolului? Răchită a explicat de ce ploieştenii au irosit o sumă colosală pe un fotbalist care nu-şi merită banii

Publicat in Adevarul, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Ceea ce a fost catalogat de mulţi drept transferul iernii în Liga I e văzut ca o investiţie neinspirată de fostul manager al „lupilor“. Acesta a argumentat că Petrolul va avea mai mult de pierdut decât de câştigat după această mutare.

„Adevărul“ a publicat culisele venirii lui Adrian Mutu la Petrolul, publicând cifre din contractul încheiat de fostul internaţional cu gruparea ploieşteană. Deşi această investiţie uriaşă a fost o lovitură de imagine pentru prahoveni, fostul manager al clubului, Valeriu Răchită, nu vede niciun plus în aducerea unui fotbalist din care, în opinia sa, a mai rămas doar numele.

„N-are 34, ci 35 de ani“

„Sunt reticent în privinţa lui Mutu. Dacă domnul Capră m-ar fi întrebat pe mine, i-aş fi spus să nu-l ia! Nu pun la îndoială valoarea şi CV-ul lui Mutu. Dar nu văd motivaţia pentru a veni la Petrolul. Toată lumea zice că are 34 de ani, dar el are de fapt 34 şi 11 luni, face 35 în ianuarie. Ca să nu mai spun că a jucat doar trei meciuri în ultimele şase luni! Chiar mi-aş dori să poată fi resuscitat de Contra. Prevăd însă că, atunci când un coechipier nu-i va pasa, va primi reproşuri. Este doar un aspect care poate strica unitatea în vestiar“, şi-a început Răchită discursul la o televiziune locală din Ploieşti, potrivit celor de la Digi Sport.

„Nu mi-aş lua un tricou cu Mutu“

Răchită nu crede că aducerea „Briliantului“ la Ploieşti se poate justifica din motive de marketing. „Şi salariul lui Mutu ar putea crea probleme. Vor fi patru jucători cu numărul 10 în echipă, rămâne de văzut cine va mai căra pianul. Cu banii care se cheltuie pe Mutu, aş fi adus doi-trei jucători tineri care să crească lângă Boudjemaa şi Hamza. Din punct de vedere al marketingului, sincer, eu mi-aş cumpăra tricou cu cu Mircea Dridea, nu cu Mutu!“, a adăugat fostul manager al „lupilor“.

Vrea la arabi @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 29 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 48 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°