… și nici Legia cu 0 puncte în grupa ei
Cu naționala out la Mondial, cu Steaua tot out în Europa, nimic nu ne împiedică să urcăm pe culmile disperării fotbalistice și de acolo, cum e deja tradițional, să generalizăm disperarea pe toate piscurile; e un sport extrem, extrem de național. Nu-l practic, probabil că din cauza unei comodități care posedă energia de a se opune oricăror exagerări. Fără exagerare, de unde disperare? Fără exagerare, ceea ce i s-a întîmplat Stelei nu e deloc enigmatic: Champions League a fost peste puterile ei tehnice și, mai ales, psihice. Îngîmfarea cu care a tratat grupa de la prost început i-a fost spulberată, etapă după etapă, și în loc să bată recordul de 10 puncte al CFR-ului Cluj, se trezește cu 3 puncte din 3 remize.
E un șoc - încă o dată deloc enigmatic. O scriu liniștit, fiindcă am o bază morală; sînt printre cei cîțiva care am scris din timp despre megalomania stelistă, despre schimbările ei umorale și lipsite de humor, azi rămîn la previziunile lui Ilie Dumitrescu pe care nu ar fi imposibil să le fi uitat și el: punctul de vîrf al ascensiunii steliste a fost după performanțele cu Ajax și Chelsea. Calificarea cu Legia a constituit apogeul și, dacă discutăm de culmi, culmea succeselor ei. Într-atît de mult am ținut la acest punct de vedere încît de cînd au început competițiile europene, am urmărit tot timpul ce face Legia în grupa ei. Și ce-a făcut? Poate că e stupefiant, dar de o logică incredibilă. Înaintea penultimei etape a grupei, Legia avea 0 puncte, pierduse toate meciurile și se găsea pe ultimul loc, ca și Steaua. Asta nu vă spune nimic despre valoarea valorilor noastre?
Așa stînd lucrurile, mai enigmatică e Basel care-i ia 6 puncte lui Mourinho și doar două Stelei. În fine, dacă tot umblăm din pisc în vale, cel mai tare titlu rămîne cel de miercuri: “Puștii speră la optimi!”. Puștii Stelei la care m-am ui