Luni seară va avea loc un concert coral aniversar extraordinar sustinut de corurile „Madrigal” si „Pastorala”. Corul National de Cameră Madrigal a aniversat în acest an 50 de ani de activitate, fiind premiat în urmă cu două zile de presedintele Traian Băsescu cu Ordinul «Meritul Cultural» – în grad de Mare Ofiter, pentru meritele remarcabile avute în descoperirea si promovarea muzicii bizantine, a colindelor, a patrimoniului clasic autohton, a creatiei românesti contemporane, contribuind, astfel, la afirmarea internatională a scolii interpretative românesti de muzică vocală, devenind Bun al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO. De asemenea, corala Pastorala aniversează 35 de ani de activitate neîntreruptă. Concertul are loc luni, 2 decembrie, de la ora 18.30, la Teatrul „Mr. Gh. Pastia”, în program fiind incluse lucrări din creatia corală românească si universală. Prezentarea spectacolului va fi făcută de compozitorul Dan Buciu, profesor universitar doctor la Universitatea Natională de Muzică din Bucuresti. (Radio Dada) Luni seară va avea loc un concert coral aniversar extraordinar sustinut de corurile „Madrigal” si „Pastorala”. Corul National de Cameră Madrigal a aniversat în acest an 50 de ani de activitate, fiind premiat în urmă cu două zile de presedintele Traian Băsescu cu Ordinul «Meritul Cultural» – în grad de Mare Ofiter, pentru meritele remarcabile avute în descoperirea si promovarea muzicii bizantine, a colindelor, a patrimoniului clasic autohton, a creatiei românesti contemporane, contribuind, astfel, la afirmarea internatională a scolii interpretative românesti de muzică vocală, devenind Bun al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO. De asemenea, corala Pastorala aniversează 35 de ani de activitate neîntreruptă. Concertul are loc luni, 2 decembrie, de la ora 18.30, la Teatrul „Mr. Gh. Pastia”, în program fiind incluse lucrări din creatia corală române