La reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius, Republica Moldova a deschis un nou capitol în istoria sa, un capitol pe cât de ambiţios, pe atât de complex şi solicitant, susţine premierul moldovean, Iurie Leancă. Chişinăul a parafat vineri Acordul de Asociere cu UE.
Trimisul special RFI la Vilnius, Valeria Viţu
Şeful Executivului de la Chişinău, Iurie Leancă, spune că şi-ar dori ca după Vilnius să se schimbe viaţa în bine, însă miracole nu există. Parafarea Acordurilor şi punerea acestora în aplicare în toamna anului viitor înseamnă crearea premiselor pentru integrarea economiei noastre pe o piaţă formată din 500 de milioane de oameni, o piaţă care se bucură de un nivel de trai mult mai înalt, fie că e vorba de salarii şi pensii decente, fie că ne referim la şcoli, universităţi mai competitive sau apă nepoluată.
La fel, înseamnă posibilităţi pentru familii ca să-și pornească propriile afaceri, în condiţii prielnice şi egale pentru toată lumea, indiferent de mărimea business-ului, de regiune sau de domeniu. Integrarea europeană mai înseamnă o societate fără corupţi.
Într-o perspectivă apropiată, susține premierul Iurie Leancă, urmează să ne bucurăm de un alt avantaj al apropierii noastre de Europa şi anume circulaţia liberă, fără vize, în Spaţiul Shengen. "Asta va însemna că familiile se vor putea reuni mult mai des, nu doar de sărbători şi nu doar acasă, în Moldova, ci în orice oraş din Europa", spune el.
"Nu doar spațiul geografic, cultural și al valorilor sunt însă elementele ce ne unesc de Europa. Din vara anului trecut împărţim și acelaşi cer european, odată cu aderarea Moldovei la spaţiul aerian comun al Uniunii Europene. S-a întâmplat graţie faptului că am ştiut să negociem liberalizarea spațiului aerian în termen-record, de doar un an. Astfel, moldovenii au simţit la modul practic avantajele integrării europene: zboruri l