Pentru scriitorul francez de origine rusă Andrei Makine, Siberia în care s-a născut şi a copilărit reprezintă o perpetuă sursă de inspiraţie, venită din întâlnirea contrariilor – duritatea vieţii şi lucrurile tandre.

S-ar putea spune, parafrazând o expresie devenită clişeu, că viaţa lui Andrei Makine bate literatura. S-a născut şi a crescut în Siberia, unde bunica sa, franţuzoaica Charlotte Lemonnier, ajunsese în 1921. De la ea a învăţat franceza. Apoi, Andrei Makine a ajuns să studieze la Moscova, să publice literatură în limba rusă, să-şi dea doctoratul. La 30 de ani însă, a fugit în Franţa şi a urmat o altă perioadă grea din viaţa lui. Cariera universitară rămăsese la Moscova, iar el ajuns să doarmă pe unde apuca, inclusiv într-un cavou din cimitirul Père Lachaise din Paris. De scris, scria pe hârtie luată de la un centru de reciclare. Direct în limba franceză. Nici aşa nu a fost bine, pentru că nicio editură nu era interesată de literatura lui. A trebuit să-şi rescrie un roman în rusă şi să-l dea la traducere în franceză, pentru a fi băgat în seamă. Ulterior, a ajuns să fie premiat simultan şi cu Premiul Goncourt, şi cu Médicis.

Mi-ar fi plăcut să discut cu el despre toate acestea, când a venit la Bucureşti şi i-am luat interviu, dar nu am avut la dispoziţie mult timp. Interviurile erau puse în serie, la o oră distanţă unul de altul, dar omul voia să mai şi doarmă între ele cel puţin jumătate de oră. Interviul meu era programat la 10.00 dimineaţa, la hotelul unde era cazat. Nu a venit la 10, pentru că abia se trezise. Avusese un alt interviu la ora 9.00. Cu mine s-a oprit brusc la 10.30, pentru a se duce să doarmă din nou. Urma un alt interviu la ora 11.00.

„Weekend Adevărul“: Pentru noi, Siberia înseamnă Gulag, pentru dumneavoastră e locul copilăriei. În orice caz, Siberia e aproape un personaj în romanul „Pe vremea fluviului Amur“. Ce r