Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un videoclip care îl glorifică pe preşedintele Iranului, inspirat de "Yes We Can", a fost postat pe Youtube - VIDEO

Publicat in Mediafax, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Un videoclip care îl glorifică pe preşedintele iranian Hassan Rohani este disponibil pe YouTube de miercuri, data aniversării a 100 de zile de guvernare.

Clipul de patru minute şi jumătate reia primul discurs al preşedintelui iranian, ales în iunie graţie susţinerii taberei moderate şi a reformatorilor, şi versete din Coran pe fondul unei muzici tradiţionale persane, conform comentariului.

Clipul este inspirat de "Yes We Can" produs de Will.i.am, membru al grupului Black eyed peas, publicat în februarie 2008 pentru susţinerea lui Barack Obama, pe atunci candidat la Casa Albă, precizează comentariul.

Unele versuri, acompaniate de muzică, sunt cântate de femei şi copii, altele sunt în azeri, baloutch, arabă şi kurdă, limbile minorităţilor iraniene, altele sunt traduse în limbajul semnelor.

Cuvintele acestui cântec sărbătoresc naţiunea iraniană, iar discursul este întrerupt de declaraţiile unor foşti lideri iranieni, precum ayatollah Khomeiny, fondator al Republicii islamice, sau ale fostului premier Mohammad Mossadegh, demis în 1953 printr-o lovitură de stat iniţiată de Statele Unite şi Marea Britanie.

Contul de Twitter asociat preşedintelui Rohani (@HassanRouhani) a postat linkul către clipul intitulat "Noul călător: Hassan Rohani". Acesta nu poate fi accesat de cei 30 de milioane de utilizatori iranieni de Internet, principalele reţele sociale precum Facebook, Twitter şi Youtube fiind cenzurate.

"Televiziunea iraniană de stat interzice difuzarea videoclipurilor cu instrumente muzicale şi femei care cântă", explică comentariul pe de Youtube. "Faptul că site-ul de Internet personal al preşedintelui a decis să posteze acest clip este un pas mare către înlăturarea acestui tabu şi susţinerea artiştilor iranieni".

Preşedintele Rohani a susţinut de la alegerea sa în funcţie liberalizarea accesului la Internet. Dacă ţi-a plăcut

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara. 150 de persoane s-au autoevacuat

Mediafax acum 34 minute
Un incendiu a avut loc în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, judeşul Mureş. Aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat.

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 8 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Mozambic: Peste 1.500 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate / 33 dintre evadaţi au murit

News.ro acum 7 ore
Peste 1.500 de deţinuţi au evadat miercuri după-amiază dintr-o închisoare din Maputo, profitând de agitaţia din a treia zi de tulburări în Mozambic, izbucnite după confirmarea victoriei Frelimo în alegeri, în timp ce opoziţia denunţa fraude, relatea

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 8 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Hawaii: Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines, după aterizare

News.ro acum 8 ore
Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines după ce aparatul de zbor a aterizat în Hawaii, au anunţat miercuri compania aeriană şi departamentul de poliţie din Maui, care anchetează cazul. Cadavrul a fost găsit în spaţiul p

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 11 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 11 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°