Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa nu a reuşit să convingă Ucraina să semneze acordul de asociere

Publicat in Ora de Iasi, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Liderii europeni nu au reuşit joi seară să convingă Ucraina să semneze un acord de asociere istoric cu UE, la finalul unei noi zi de negocieri, relatează AFP.

“Din nefericire, se pare că argumentele” în favoarea semnării “nu au ajuns la preşedinte”, Viktor Ianukovici, a declarat pentru AFP preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite.

“Până în prezent, poziţiile nu s-au schimbat”, a adăugat ea la finalul unei cine între şefii de stat şi de guvern ai celor 28 de state UE şi ai celor şase foste republici sovietice membre ale Parteneriatului oriental.

“Situaţia nu s-a schimbat fundamental” într-o săptămână “şi sunt puţine şanse” ca acordul să fie semnat vineri, a confirmat o sursă diplomatică.

“Statele membre au ascultat din nou argumentele preşedintelui ucrainean. Din nefericire, el nu vorbeşte de acord, sau de semnare, ci de problemele economice ale Ucrainei, a explicat Grybauskaite, care asigură preşedinţia semestrială a UE.

“El vrea ca aceste probleme să fie rezolvate de UE şi Rusia împreună”, a subliniat ea, în timp ce Ianukovici, care oscilează între Bruxelles şi Moscova, a propus săptămâna trecută ca un acord de asociere cu UE să fie discutat în trei între Kiev, Bruxelles şi Moscova. Această cerere a fost respinsă de UE, care susţine caracterul bilateral al acordurilor sale de asociere.

Noile state membre din estul Europei “au explicat câ în decursul ultimilor 15 ani, au făcut progrese tocmai datorită acestui gen de acorduri” prealabile intrării lor în UE în 2004, a declarat preşedinta Lituaniei.

În pofida acestor explicaţii şi a unei serii de întâlniri cu lideri europeni, preşedintele Viktor Ianukovici a rămas inflexibil.

Menit să contribuie la modernizarea politică şi economică a acestei ţări cu 46 de milioane de locuitori, acordul include o secţiune comercială importantă care ar permite deschiderea unei vaste pieţe eur

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 29 minute
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 4 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 10 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 11 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 3 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 12 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°