Sfântul Calinic s-a născut la 7 octombrie 1787 şi a fost hărăzit vieţii monahale încă din burta mamei, Filofteia, care, de altfel, s-a călugărit spre bătrâneţe la Mânăstirea Pasărea.

A iubit ca nimeni altul biserica şi pravila călugărească, iar prin credinţă, a săvârşit mai multe minuni. În una din ele, Sfântului i s-a făcut milă de mulţimea oamenilor refugiaţi la porţile mânăstirii de frica turcilor şi, neavând ce să le dea de mâncare, s-a rugat cu lacrimi la icoana Maicii Domnu­lui pentru ajutor. Nici nu a sfârşit bine rugăciunea, când în curte s-a auzit zarvă multă. Pe poarta mânăstirii toc­mai intrau cinci care pli­ne cu me­rinde. Oricât a în­cercat să afle numele bi­ne­făcătorului, ni­meni nu a putut să spună cine le trimisese. Căruţaşii tă­ceau sau ridicau din u­meri, fiecare din ei spu­nând că pri­mise po­runcă în vis să facă ce a făcut, semn că darul era venit cu adevărat de Sus, de la Măicuţa Domnului. După 43 de ani, fiind numit episcop la Râm­nicu Vâlcea, Sfântul Calinic se va despărţi de Cernica, în timp ce monahii plângeau după el "în sunetul clopo­telor, care făcea pe tot muritorul să scoa­tă lacrimi de jale". Trebuia de acum ca de lucrarea Sfântului să se bucure şi alţii. Aşa a să­vârşit Cuviosul multe vinde­cări mi­ra­culoase, dar, peste toate, a ridicat noi ctitorii mo­nas­tice şi, mai ales, a înfiinţat la Frăsinei un cuib de călu­gări ascetici, punând mânăstirea sub paza Maicii Domnului şi a unui blestem, valabil până as­tăzi, ce interzice oricărei fe­mei, sub orice formă şi sub orice motiv, să se apropie de zidurile mânăstirii.

Multe a făcut Cuviosul pentru oameni şi pentru bise­­rică. Ostenit de cei 80 de ani purtaţi pe umeri şi văzător cu duhul, Sfântul Calinic şi-a cunoscut sfârşitul. Cu rugăciunea neîncetată în inimă şi socotindu-se ne­vrednic a mai purta sceptrul episcopal, se va retrage la Cernica, în locurile lui cele dragi,