Boboş (28 de ani) e specialist la 60 m, 100 m, 200 m, 400 m şi ştafete 4x100 m şi 4x400 m

În staţiunea de lux Livigno, dormea într-o cabană pe care plătea chirie 400 de euro

În magazinul în care muncea, a făcut de toate: de la manipulator marfă, la vânzător

ProSport vă prezintă un nou caz emblematic despre cum îşi tratează România campionii. Lipsiţi de orice motivaţie financiară, mulţi dintre ei ajung să-şi caute împlinirea în alte ţări. Cei mai mulţi dintre aceştia nu mai revin niciodată în sport, dar există şi oameni, pe care spiritul de aventură şi imperativul datoriei îi fac să se antreneze la două capete.

Vasile Boboş e un tip care a muncit şi a urât jobul lui în acelaşi timp. În două sezoane. Câte 7 luni pe an. Şi-a dat jos maioul de campion, şi-a pus pe cap o bonetă de vânzător, iar frigul şi viscolul din Livigno, o staţiune de lux de la granţia Italiei cu Elveţia, nu i-au zădărnicit ascensiunea. Mânat de un elan feciorelnic, a ales să-şi împingă la maximum limitele. Nu l-a cuprins vreodată vreo urmă de disperare şi de fiecare dată s-a întors în ţară, a concurat în sezonul de vară şi a prins podiumurile de naţionale.

Vasile, cum ai început atletismul?

Din greşeală! Au venit profesori de la Liceul Sportiv din Cluj să facă o selecţie la noi la şcoală şi ne-au zis dacă vrem să venim să dăm probe. Şi am ridicat şi eu mâna. Eram în clasa a patra şi făceam cam toate probele posibile până în 800 m. Calitatea mea principală era viteza şi ulterior m-au chemat şi la fotbal, la Universitatea Cluj. Dar pentru că aveam doar 1,40 m înălţime, după doar doi ani m-au dat afară! Am continuat cu atletismul şi după alţi doi ani, când deja mă înălţasem la 1,72 m m-au chemat din nou, dar n-am mai vrut eu să mă duc.

Când ai simţit că îţi vei face o carieră din atletism?

Scânteia a venit pe la juniori 3. De la ac