Vicepremierul Liviu Dragnea are la dispoziţie sume importante pentru a-i stimula pe primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene, în vederea alegerilor de anul viitor. Sursa: CODRIN PRISECARU
Pentru că, anul viitor, primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene trebuie să se mobilizeze în vederea alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale, guvernul USL, în frunte cu vicepremierul Liviu Dragnea, a găsit modalitatea prin care "baronii" locali să fie stimulaţi.
Fonduri suplimentare
Astfel, potrivit proiectului de buget, adoptat de Guvernul Ponta săptămâna trecută, administraţiile locale vor primi anul viitor cu 1, 2 miliarde de lei mai mult, comparativ cu 2013, prin suplimentarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), aflat în subordinea vicepremierului Liviu Dragnea.
Anul acesta, administraţiile locale au primit de patru ori mai puţin, 300 de milioane de lei, relevă o analiză publicată de www.politeia.org.ro. Potrivit comunicărilor oficiale, banii ar trebui utilizaţi pentru finanţarea unor lucrări publice deja începute. Este însă greu de crezut că destinaţia va fi respectată, având în vedere modul în care baronii locali au folosit până acum banii publici, în special în anii electorali.
Cu atât mai mult cu cât destinaţia acestora va fi stabilită prin ordinul de ministru al vicepremierului Liviu Dragnea, ceea ce îi oferă preşedintelui executiv al PSD o influenţă sporită.
Până acum fondurile erau alocate prin hotărîre de guvern, ceea ce înseamnă că erau discutate prin şedinţele Executivului, iar miniştrii liberali aveau şi ei un cuvânt de spus.
Cu toate acestea, primarii de municipii şi pre şe dinţii de Consilii Judeţene ai PNL nu s-au lăsat descura jaţi de faptul că Liviu Dragnea este cel care decide pe ce proiecte vor fi cheltuiţi banii. Deşi recunosc că mecanismul are "vulnera bilităţile" sale, liberalii sunt încrezăto