Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că viitorul proiect naţional al României este reîntregirea şi unirea cu Basarabia. Fără a respinge acest deziderat, ar trebui, poate, să ne întrebăm acum, în preajma Zilei Naţionale, de ce nu au funcţionat lucrurile data trecută când s-a realizat Marea Unire? Ceva a mers foarte prost atunci şi toate semnele sunt că suntem pe cale să repetăm aceleaşi greşeli. Anul trecut, de Ziua Naţională, atrăgeam atenţia că politica Bucureştiului riscă să alieneze Transilvania, perla coroanei „proiectului naţional” românesc, prin politici meschine şi lipsite de viziune. Argumentam atunci că din raţiuni istorice şi economice, Ardealul se dezvoltă în ritm mai accelerat decât restul ţării şi că se integrează mai rapid decât celelalte provincii istorice în Occident, ceea ce pe termen mediu sau lung ar putea duce la tendinţe centrifuge prin definirea unui „proiect naţional” propriu. Lucrurile au mers, din păcate, încă şi mai rău în anul care a trecut şi în pofida apelului făcut de preşedinte în luna martie la un „pact naţional pentru drumul spre Vest”, politica Bucureştiului a devenit din ce în ce mai orientală, feudalizată, coruptă şi, mai nou, „mandarinizată”. Episodul scoaterii steagului Uniunii Europene din Parlamentul României şi al înlocuirii sale cu drapelul chinez cu prilejul discursului premierului Li Keqiang are o semnificaţie mai profundă decât cea anecdotică. Clasa noastră politică a dat, în ultimul an, semne consistente că este stingherită de corsetul occidental. Haina Vestului nu îi mai încape. Europa îi stânjeneşte, îi încurcă în aspiraţiile lor, mai mult, îi irită. Uniunea Europeană se comportă precum „Înalta Poartă”, ne tratează ca pe o „colonie”, americanii imperialişti vor să ne ia ţara pe nimic cu gazele de şist şi cu scutul lor? Afară cu ei! Faceţi loc noului hegemon planetar. Atitudinea umil-servilă a premierului României faţă