Mesajul a fost trimis. Multumesc!

David Beckham l-ar alege pe Brad Pitt pentru un rol într-un film despre viaţa sa

Publicat in Romania Libera, vineri 29 noiembrie 2013 ·

David Beckham, fost căpitan al echipei naţionale de fotbal a Angliei, consideră că Brad Pitt ar fi cel mai potrivit să interpreteze rolul lui, în cazul în care s-ar face un film despre viaţa sa, pentru că îl admiră foarte mult pe actorul american, conform Mediafax.

"Cred că Brad ar fi alegerea evidentă. Mi-ar plăcea ca Brad să joace rolul meu - el sau Leonardo DiCaprio, unul dintre cei doi. Sau Bradley Cooper. Băieţii nu arată deloc rău", a declarat David Beckham în timpul unei emisiuni difuzate pe Talksport Radio, informează contactmusic.com.

David Beckham, care este căsătorit cu Victoria, fosta membră a trupei Spice Girls, şi-a încheiat cariera la echipa franceză Paris Saint-Germain în luna mai. El spune că se menţine în formă datorită celor patru copii ai săi: Brooklyn, în vârstă de 14 ani, Romeo, în vârstă de 12 ani, Cruz, în vârstă de nouă ani şi Harper, în vârstă de doi ani.

"Timp de patru luni chiar nu am făcut deloc mişcare, dar apoi am început treptat să fac sport, alerg după patru copii", a afirmat fotbalistul în vârstă de 38 de ani.

Brad Pitt este actor şi producător de film. El a primit un Glob de Aur şi alte trei nominalizări la aceste premii prestigioase, dar şi patru nominalizări la Oscar, pentru rolurile din filmele "Strania poveste a lui Benjamin Button", "Armata celor 12 maimuţe", şi "Moneyball" (cel mai bun rol principal şi cel mai bun lungmetraj). Brad Pitt are o relaţie cu Angelina Jolie din 2005, cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", având împreună şase copii.

David Beckham, fost căpitan al echipei naţionale de fotbal a Angliei, consideră că Brad Pitt ar fi cel mai potrivit să interpreteze rolul lui, în cazul în care s-ar face un film despre viaţa sa, pentru că îl admiră foarte mult pe actorul american, conform Mediafax.

"Cred că Brad ar fi alegerea evidentă. Mi-ar plăcea ca Brad

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°