Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"UE a trecut Prutul". Ce declaraţii a făcut Traian Băsescu după summitul de la Vilnius

Publicat in Antena 3, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, după Summit-ul de la Vilnius, că "UE a trecut Prutul". Şeful statului a menţionat că "drumul este lung pentru Republica Moldova" către Uniunea Europeană.

Băsescu a mai spus că speră că moldovenii vor opta pentru a se îndrepta către Uniunea Europeană.

Traian Băsescu a afirmat că, după baltici, şi alte state din fosta URSS optează pentru soluţia europană.

"Acest lucru ne încurajează să sperăm că ţări precum Republica Moldova, Georgia, Azderbadjan, vor deveni, mai devreme sau mai târziu, ţări europene", a spus Băsescu.

El a amintit că România a semnat acordul de asociere în 1993 şi l-a ratificat în 1995.

"Dacă luăm timpul de la ratificare până în 2007, la aderare, este un drum de 13 ani. A semna, a parafa acordul de asociere şi de liber schimb nu înseamnă o intrare, ci un drum lung. Dezavantajul pe care îl are o ţară ca Republica Moldova în raport cu România este, spre exemplu, că în România toate forţele politice au dorit intrarea în UE şi ne-au trebuit 13 ani de la ratificare. Este mult mai grea misiunea statelor în care punctele de vedere ale partidelor sunt împărţite", a spus Băsescu, citat de Mediafax.

Acest drum, parcurs de România în 13 ani, ar putea fi unul cu sincope pentru Chişinău, odată cu alternanţa la putere.

"Aş spune că astăzi Republica Moldova a făcut un prim pas, dar drumul este lung până la atingerea obiectivului, de a fi membri ai UE. Aş vrea ca, dincolo de entuziasm, să domnească realismul. Eu aş face prima referire la Guvernul Republicii Moldova şi la coaliţia din Parlament care susţine acest Guvern şi aş spune că au cel mai mare merit pentru ce s-a întâmplat astăzi, au avut curaj, în condiţiile unei opoziţii virulente şi trebuie să facă tot ce ţine de ei pentru a se menţine la putere şi după alegerile din 2

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 12 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 8 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 5 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 4 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°