Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astra Asigurări preia operaţiunile din România ale grupului AXA. Francezii abia intraseră pe piaţă în 2010

Publicat in Adevarul, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Grupul francez AXA vinde operaţiunile din România către Astra Asigurări, companie deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu, părţile convenind să nu dezvăluie termenii şi condiţiile tranzacţiei.

„AXA a anunţat astăzi încheierea unui acord cu Astra Asigurări pentru vinderea operaţiunilor sale de programe de asigurări de viaţă şi economisire din România, precum şi ieşirea de pe piaţa din România (...) Părţile au convenit să nu dezvăluie termenii şi condiţiile tranzacţiei. Finalizarea tranzacţiei se supune îndeplinirii condiţiilor de finalizare obişnuite, inclusiv obţinerea aprobărilor din partea autorităţilor de reglementare“, se arată într-un comunicat transmis de AXA.

Pentru prima dată în 23 de ani o companie cu capital românesc preia un asigurător cu capital străin.

Tranzacţia presupune preluarea a 40.000 de contracte şi a circa 50-60 de imobile, în care se află agenţiile teritoriale ale AXA, notează Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

Veniturile din prime subscrise ale AXA Life Insurance România au crescut anul trecut cu 31%, la 32,5 milioane lei, de la 24,8 milioane de lei în 2011, potrivit datelor transmise anterior de AXA.

Compania a încheiat 2012 cu pierderi de 43,84 milioane de lei (aproximativ 10 milioane de euro), în creştere cu 11% faţă de 2011.

Grupul francez AXA a intrat pe piaţa românească în anul 2010, când a preluat compania Omniasig Asigurări de Viaţă de la Vienna Insurance Group (VIG).

Mai puteţi citi:

Carpatica Asig a înregistrat o creştere a subscrierilor cu 73%, până la 358 de milioane de lei. Daunele au crescut şi ele

Carpatica Asig a consemnat în primele nouă luni subscrieri de 357,95 milioane de lei, în urcare cu 73% faţă de perioada similară din 2012, pe fondul creşterii numărului de clienţi şi al vânzărilor de poliţe RCA, compania înregistrând un p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 48 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°