- Oficial, este editor şi coordonator al publicaţiei Opinia Studenţească, membru fondator al Asociaţiei Ziariştilor Români şi profesor universitar la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi. Neoficial, este unul din marii creatori de presă din România, un talent autentic, dublat de o dedicaţie exemplară cu care, de mai bine de 30 de ani, pregăteşte şi dirijează generaţii întregi de viitori ziarişti, oameni de televiziune, de radio, reporteri de vârf. Un profesionist de excepţie, pe care l-am rugat să profeţească destinul, nu prea vesel, al presei scrise româneşti -

- Sunteţi absolvent a două facultăţi (Matematică şi Electronică), cu două doctorate în ştiinţe exacte. În­tre ele, pasiunea pentru jurnalism pare ceva a­proa­­pe inexplicabil. Cum s-a născut dorinţa aceas­ta de a da seamă de lumea din jur?

- Tipul ăsta de cunoaştere ştiinţifică e învăluitor şi fascinant, dar de fiecare dată când pătrund adânc în sferele lui, îmi dau seama că nu e suficient, că acolo e numai o faţă a lucrurilor. Ceea ce m-a atras pe mine la presă în vremea studenţiei a fost, pe de-o parte, promi­siunea ei de a-mi oferi şi un alt mod de cunoaştere a lumii, pe de alta, nevoia mea enormă de a povesti. Cele mai bune lucruri pe care le-am scris în ştiinţă, le-am scris când m-am dedicat, în paralel, şi jurna­lis­mului. E fabulos să pendulezi între una şi alta. Îţi oferă o pers­pectivă asupra vieţii mult mai vastă şi nuanţată.

- Vă mai amintiţi începuturile?

- Da, aveam 19 ani, eram student în anul I şi scri­am, la o maşină cu clape, primul număr, de 12 pa­gini, din Opinia Studenţească. E chiar pri­ma imagine pe care mi-o amintesc. Făceam par­te din echipa redac­ţio­nală. Mai târziu, prin 1985, când eram deja tânăr cadru di­dactic la Uni­versitate, am revenit şi am început să coor­donez revista. De atunci, am fost ne­des­păr­ţit de ea. A fost şi a rămas mere