Peste 150 de medici suceveni au fost obligaţi să restituie contravaloarea unor reţete sau servicii medicale acordate ilegal pacienţilor pe care i-au tratat. Sancţiunile au fost aplicate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, în urma unor ample controale derulate în cursul lunii octombrie. Verificările au urmărit, pe de o parte,modul în care medicii de familie şi medicii specialişti aflaţi în contract cu această instituţie au prescris anul trecut medicamentele pentru bolnavii cu statut de ,,persoană cu handicap”. Un alt aspect analizat a fost cel în care, în 2012, medicii specialişti din ambulatoriul de specialitate au acordat servicii pacienţilor care figurau ca internaţi, în ultima lor zi de spitalizare.
Legat de primul aspect vizat, preşedintele director general al CAS Suceava, Adela Băişanu, a explicat ieri că asiguraţii încadraţi la persoane cu handicap beneficiază de medicamente gratuite la nivelul preţului de referinţă decontat de CAS, indiferent de lista din care face parte produsul farmaceutic (A - cu compensare 90% din preţul de referinţă, B – cu compensare 50% din preţul de referinţă sau C – cu compensare 100% din preţul de referinţă). Singura condiţie este ca asiguratul să facă dovada includerii în această categorie cu certificatul de încadrare în grad de handicap, valabil la momentul prescrierii reţetei. În urma verificărilor efectuate, a rezultat însă că 114 medici au prescris reţete persoanelor cu handicap, în regim gratuit (la nivelul preţului de referinţă decontat de CAS), dar fără a deţine o copie a certificatului de încadrare în gradul de handicap, valabil la acea dată.
18 farmacii, obligate să restituie aproape 4.000 de lei
În aceste cazuri, suma totală imputată medicilor a fost de 25.683,16 lei, a informat ieri Adela Băişanu. Ea a arătat că, în urma controalelor, o măsură similară a fost luată şi împotriva a 18