Cu 200 de ani in urma, Napoleon a incercat sa extinda spre Est civilizatia si cultura occidentala. Desigur, cu mijloacele de atunci. Astazi, la Vilnius, liderii occidentali ofera o frectie, o compresie si ceva ceai cald unor state din vecinatatea estica a Uniunii Europene.
Se incearca, fara mare entuziasm, scoaterea unor foste republici sovietice de pe orbita Moscovei. Faptul ca Bruxelles-ul a fost neconvingator, s-a dovedit prin pierderea Ucrainei, care a preferat sa se intoarca acolo unde ii este de fapt locul, la Maica Rusie.
Lipsa de viziune a Vestului european nu este ceva nou. In 1989, odata cu prabusirea comunismului, cativa ani, occidentalii nu au stiut ce sa faca cu estul Europei. Atunci s-a creat Parteneriatul pentru Pace, impreuna cu Statele Unite si, abia in 1997, s-a extins NATO. Norocul mare a fost in Europa faptul ca au existat doi lideri uriasi: Helmut Kohl si Francois Mitterrand, care au vazut Europa Unita inaintea oricui altcuiva in Europa. Asa au inceput negocierile de aderare: intai cu Europa Centrala si cu balticii si, in final, cu Romania si Bulgaria.
Kohl, Mitterrand si, mai tarziu, Chirac s-au dovedit a fi demni urmasi ai lui Napoleon.
In zilele noastre, lucrurile stau altfel, din nefericire. D-na Merkel este, probabil, un mare cancelar al Germaniei, dar nu este si unul al Europei – asa cum a fost Kohl, de exemplu, reunificatorul Germaniei. In Marea Britanie, cea mai mare putere imperiala din istoria umanitatii, s-a intrat de-a dreptul in isterie fata de absurda invazie a romanilor si a bulgarilor de dupa 1 ianuarie 2014. Si asta se intampla in capitala unei natiuni care a civilizat continente, care a adus o zestre uriasa in cultura umanitatii si in a carei capitala, Londra, mai mult de jumatate din populatie nu este de origine anglo-saxona.
Pe scurt, la Vilnius, UE ofera cate un ou Kinder, fara surprize, celor ca
