Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Linia de credit de 10 miliarde de dolari a Chinei este pentru firme private

Publicat in Adevarul, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Linia de credit de 10 miliarde dolari este pusă la dispoziţia de China firmelor private din Europa Centrală şi de Est care „se mişcă foarte repede“ cu depunerea de proiecte, acestea urmând astfel să beneficieze de finanţare cu garanţia statului chinez şi dobândă foarte mică, afirmă premierul Ponta.

„În loc să te mai duci la bancă, poţi să obţii mult mai uşor creditarea“, a arătat Ponta la Antena 3.

China este pregătită să discute cu părţile relevante despre modalităţile de a valorifica o serie de canale de finanţare considerând că poate fi valorificată cu succes o linie specială de credit de 10 miliarde de dolari americani, în liniile trasate de regulamentele UE, a declarat premierul chinez, marţi, la Summitul economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est.

Linia de credit a fost anunţată şi în primăvara anului trecut, la precedenta ediţie a Forumului economic, de către premierul chinez din acel moment, Wen Jiabao.

În aprilie 2012, la Forumul economic China-Europa Centrală şi de Est, organizat la Varşovia, Jiabao a anunţat că China va înfiinţa o linie de credit de 10 miliarde dolari pentru proiecte de infrastructură în Europa Centrală şi de Est şi un fond de 500 milioane dolari pentru investiţii în regiune, vizând şi o creştere a schimburilor comerciale cu regiunea la 100 miliarde dolari în 2015.

De asemenea, după întrevederea prim-ministrului chinez cu premierul român de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu, Guvernul de la Bucureşti anunţa că oamenii de afaceri chinezi sunt interesaţi să investească în România în principal în proiecte din agricultură, IT, infrastructură şi energie.

Mai puteţi citi despre Forumul Economic România-China:

Cum vor coopera România şi ţările din Est cu partenerii din China. Planul complet al acţiunilor comune. Premierii prezenţi în aceste zile la Bucure

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 41 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 55 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Italia desființează o reţea internațională de piraterie TV cu 22 de milioane de utilizatori. Percheziţii în legătură cu acest caz au fost făcute şi în România, potrivit autorităţilor italiene

G4Media acum o ora
Poliţia italiană a declarat miercuri că a dezmembrat cea mai amplă reţea criminală transnaţională de piraterie video, care avea peste 22 de milioane de utilizatori în Italia şi în alte ţări din Europa, percheziţii fiind făcute inclusiv în România, r

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°