Scris de M. Hoster - Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat, chiar dacă nu chiar aşa de uşor cum estimau unii. ACS Poli a fost depăşită de Astra Giurgiu, una dintre cele mai puternice echipe ale campionatului. Scorul a fost 1 – 2, cu un final de meci destul de tensionat, cu o echipă timişoreană gata – gata să egaleze, dar şi cu Asta, aproape de al treilea gol. Cel puţin rămânem cu mulţumirea că ACS Poli nu mai arată ca o formaţie (atât) de debusolată.
Frigul a pus stăpânire, sâmbătă seara, pe stadionul „Dan Păltinişanu”, iar tribunele au fost la fel de goale ca şi la alte partide, chiar dacă vorbim de un adversar cu greutate. Timişoara nu a mai avut noroc, oricum ce e prea mult strică, mai bine ar juca altceva în teren, un fotbal mai incisiv. Szekely s-a chinuit din nou în atac, de unul singur, chiar dacă pe final a intrat şi Furtato, el având chiar o oportunitate de gol, desigur ratată. El şi-a făcut, în schimb, datoria şi a mai încasat un cartonaş.
Astra a deschis repede scorul, chiar în minutul 12, dar reuşita lui Enache a fost anulată, după un ofsaid clar ca lumina nocturnei. Timişoara nu s-a speriat şi a şi avut câteva ocazii bune. Acelaşi Enache a fost din nou aproape de deschiderea scorului, de această dată salvator a intervenit Belu. Poate cea mai mare ocazie a reprizei a fost bara lui Poparadu, şutul său sănătos lovind bara porţii adverse. La vestiare s-a intrat cu un insipid 0 – 0, dar unul „meritat” după jocul prestat.
În minutul 55 a avut loc şi deschiderea scorului. De înscris au făcut-o giurgiuvenii, prin Cristescu, după o centrare venită de la omniprezentul Enache. Cristescu îşi repetă isprava şi duce scorul la 0 – 2, în minutul 80.
A urmat eliminarea lui Laban şi forcingul de final al poliştilor de la ACS. Oricum, la 2 – 0 chiar nu mai aveau ce pierde. Iar insistenţa elevilor lui Şunda a dat roade, deşi cam târziu, a băgat-o