Istoria e un prelucrător prin aşchiere de zeci de milioane de ori mai bun decât Zgonea. Ea strunjeşte eroii unui popor, la fix. Exact pe măsura nădejdilor lui. Fără risipă. Cu consumuri de material adaptate... În plus, ea şi gândeşte!
Relaţia de consecuţie e foarte clară. (NOTĂ: E mai limpede chiar şi decât cel mai simplu raţionament ce-l poate emite creierul siderat de atâta lejeritate în craniul aceluiaşi Zgonea, de tipul: "Ana are mere. Deci, Ana e un măr"!)... Aşadar, dacă un popor deţine un pachet de speranţe mari, considerabile, eroii lui nu au cum să nu fie legendari, colosali şi memorabili. Dacă, în schimb, aspiraţiile lui sunt pricăjite ca o legătură de leuştean uscat, atunci, fireşte că la capătul lor nu se vor afla decât nişte fantoşe ogârjite şi ratate. Caricatura e, totuşi, o artă!
Tot mai îngrijorătoarele forme de comportament aberant ale părţii total deviante din clasa politică oricum defectă a României dovedesc faptul că poporul român - cel puţin în aceste momente - nu-şi poate alcătui o zestre de eroi remarcabili. Cu câteva excepţii - pe care le cunoştem cu toţii - e o criză cumplită de material uman. Dacă-i luăm numai pe cocoţaţii alături de Lică Ciang (aşa cum l-a botezat, în discursul său, preşedintele Camerei Deputaţilor pe premierul chinez!), remarcăm numai lucruri triste, descurajante. Ponta nu are absolut nimic colosal, în afară de mitomanie (în rest, e o cantitate neglijabilă la nivel istoric, o construcţie biologică ambiguă şi deplorabilă... nici măcar nivelul de caricatură nu l-a atins!). Pe Antonescu, ce să zic, nu se poate pune nicio bază, fiindcă regimul ochilor deschişi şi umezi îl oboseşte atât de tare, încât trebuie să ia, în orice moment, "întăritor-trezitoare", ca să-i ţină treaz coşmarul. Cât despre Zgonea, nici n-are rost să-l mai punem la vreo socoteală; el n-are cum să fie niciodată conştient, deoarece co
