Fostul premier moldovean, liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, a declarat pentru RFI, după parafarea Acordului de Asociere cu UE că în contextul unor eventuale provocări în stânga Nistrului, avem nevoie de unitate şi solidaritate.
"Atunci când vorbim de interesul naţional, este de datoria noastră să fim solidari, să fim uniţi. În acest sens, această zi mai are o semnificaţie, este un moment în care trebuie să fim conştienţi de necesitatea acestei unităţi", a menţionat fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat.
Anterior, liderul transnistrean, Evgheni Şevciuk spunea că dacă Republica Moldova parafează Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, rezolvarea conflictului transnistrean va fi şi mai dificilă şi ar putea avea loc din nou provocări în stânga Nistrului.
Liderul Partidul Democrat din Republica Moldova, Marian Lupu, declară că astăzi s-au auzit unele declaraţii încurajatoare, din partea liderilor europeni, care oferă mult mai multă încredere în acţiunile privind viitorul european al ţării.
La rândul său, liderul grupului liberal-reformator, Ion Hadârcă, afirmă că astăzi este o zi de vârf pentru istoria Republicii Moldova. Vlad Filat, intervievat de Valeria Viţu, despre Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu UE
Fostul premier moldovean, liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, a declarat pentru RFI, după parafarea Acordului de Asociere cu UE că în contextul unor eventuale provocări în stânga Nistrului, avem nevoie de unitate şi solidaritate.
"Atunci când vorbim de interesul naţional, este de datoria noastră să fim solidari, să fim uniţi. În acest sens, această zi mai are o semnificaţie, este un moment în care trebuie să fim conştienţi de necesitatea acestei unităţi", a menţionat fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat.
Anterior, liderul transnistrean, Evgheni Şevciuk spunea c