Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujul, mai cosmopolit decât Bucureştiul sau Iaşiul

Publicat in rfi, vineri 29 noiembrie 2013 ·

În timp ce unele state europene se tem că după ianuarie 2014 vor fi invadate de imigranţi români, în ţara noastră vin anual, să înveţe sau să muncească mii de străini. Clujul este cel mai cosmopolit oraş din România, cred experţii Institutului Intercultural. O analiză realizată de aceştia arată că profilul cultural al Clujului este mai apropiat de cel al Parisului decât cel al Bucureştiului sau al Iaşiului. Un alt studiu bazat pe un sondaj de opinie arată că Clujul este cel mai prietenos oraş european cu străinii. Iar tendinţa se va accentua şi mai mult odată cu pregătirile pentru anul 2015, când Clujul va fi Capitală Europeană a Tineretului.

Caracterul cosmopolit al Clujului nu este unul recent, ci vine din istoria oraşului în care convieţuiesc trei comunităţi importante: românii, maghiarii şi germanii. Acestor comunităţi li s-au adăugat, de-a lungul ultimelor decenii un mare număr de imigranţi, veniţi din toată lumea. Cei mai mulţi dintre ei provin din Uniunea Europeană şi nu au nici un fel de probleme de intergrare, spun reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale. Comunităţi precum cea olandeză, britanică, germană sau franceză şi-au creat propriile grupuri de afaceri, care reunesc zeci de companii. Din aceste ţări provin şi mulţi dintre studenţii clujeni.

Facultatea cu cei mai mulţi studenţi străini din România este Medicina din Cluj. Aceasta are peste 2000 de studenţi străini, cei mai mulţi din Franţa şi Suedia. Însă, cea mai mare comunitate străină în sine este cea a studenţilor basarabeni care numără peste 1500 de persoane, potrivit datelor oficiale. În realitate, numărul românilor basarabeni este mult mai mare, numai că aceştia nu mai apar în statistici pentru că au primit cetăţenie română, spune Cristina Răilean, reprezentanta acestei comunităţi.

Din afara Europei, cei mai numeroşi străini din Cluj sunt cei care vin din Asia, spune

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 40 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 54 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 35 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 43 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°