Extinderea Spitalului “Dr, Victor Gomoiu” se vrea o alternativă a Spitalului pentru copii “Grigore Alexandrescu”, fiind proiectat pentru 278 de paturi. Primarul general a constatat o întârziere a lucrărilor, dar constructorii promit să recupereze timpul şi să dea spitalul “la cheie” în decembrie 2014. Costul total al lucrărilor este de 181 milioane de lei, aparatura şi echipamentele fiind incluse în această estimare. “Termenele există ca să fie depăşite” a spus în glumă edilul şef.
A doua descindere a inspecţiei a fost Spitalul de ortopedie şi traumatologie Foişor. Planurile arată o extindere cu 5 corpuri, una dintre ele fiind mai avansată. Încă nu s-a decis ce se va întâmpla cu o parte a vechiului spital, care se află într-o stare critică. Potrivit conducerii spitalului, aceasta va fi restaurată sau dărâmată, în funcţie de evaluarea care urmează să fie făcută. Noua construcţie va fi dotată cu echipamente moderne de tehnici neconvenţionale, cum ar fi telemedicina, iar pe holuri vor fi instalate mai multe televizoare “pentru ca pacienţii să fie stimulaţi să facă mişcare şi să se recupereze mai repede”. De asemenea, proiectul prevede ca pe una din clădiri să poată fi instalat un helioport, ce va permite aducerea pacienţilor în timp record la spital. Costurile sunt de circa 175 de milioane de lei, cu echipamentele şi aparatura incluse.
Constructorii promit să poată muta pacienţii în timpul sărbătorilor de iarnă. Extinderea spitalului se va finaliza în 2015, spun aceştia.
“Când Finanţele nu vor mai tăia multe zerouri, vom intra în normalitate”, a declarat primarul general, care a mai spus că urmăreşte să înfiinţeze câte o policlinică în fiecare sector al Capitalei pentru preluarea multor cazuri care nu necesită internare.
Foto: Silviu Filip
Extinderea Spitalului “Dr, Victor Gomoiu” se vrea o alternativă a Spitalului pentru copii “Grigore Ale