Primăria condusă de Gheorghe Falcă le-a pus, din nou, gând rău şoferilor care sunt nevoiţi să parcheze în municipiu. După ce nu a reuşit să rezolve problema locurilor de parcare, după ce a pus taxe aberante pentru locurile de parcare existente, acum Administraţia Falcă vrea să extindă zona în care funcţionează parcarea cu plată. Începând de miercuri, la intrarea în Primărie a fost afişat la transparenţă un proiect de hotărâre privind completarea şi modificarea Hotărârii CLM nr. 249/2006, republicată, privind aprobarea „Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată”, proiect realizat la iniţiativa primarului. Arădenii mai sunt informaţi că pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii cu privire la acest proiect până pe 10 decembrie.
Potrivit proiectului iniţiat de primar, pe lângă zonele deja reglementate, A şi B, va apărea o nouă zonă, C, care va cuprinde o parte din străzile care au scăpat până acum de sistemul de parcare cu plată. E adevărat, aici tariful va fi mai mic, pentru o oră plătindu-se un leu şi zece bani, pentru două ore, doi lei, iar pentru toată ziua, şase lei, dar aceşti bani vor fi plătiţi doar pentru că au fost trasate câteva linii de delimitare a spaţiilor destinate maşinilor staţionate. Asta, în condiţiile în care nu vor fi montate nici măcar aparate de eliberare a tichetelor, taxa de parcare urmând a fi achitată prin SMS.
Trebuie spus totuşi că, proiectul are şi o prevedere venită în sprijinul şoferilor. Astfel, s-a stabilit că persoana care a achitat taxa de parcare poate să-şi mute maşina, în intervalul de timp pentru care s-a făcut plata, oriunde în zona în care s-a parcat sau în zone cu tarif egal sau mai mic decât cel achitat.
În expunerea de motive care însoţeşte proiectul se arată în mod demagogic că „autorităţile administraţiei publice locale au atribuţii în stabilirea reglementăr