Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind perspectivele unificării Republicii Moldova cu România sunt "egoiste" şi le oferă argumente comuniştilor moldoveni pentru destabilizarea situaţiei politice de la Chişinău, afirmă Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat (PDM).
"Declaraţiile domnului Băsescu pun în dificultate coaliţia de guvernare de la Chişinău. Noi trebuie să avem o relaţie sinceră şi pragmatică cu Bucureştiul. Aceste afirmaţii vin să dea apă la moară comuniştilor. Sunt un element de destabilizare, acum, când noi, de fapt, avem nevoie de stabilitate pe parcursul nostru european", a declarat Dumitru Diacov, citat de site-ul Unimedia.
"Preşedintele României a fost egoist în acest caz, declaraţiile fiind făcute în interesul său şi al forţelor politice pe care le reprezintă", a continuat Diacov.
La rândul său, liderul Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat, este de aceeaşi părere. "Declaraţiile lui Traian Băsescu îi ajută pe comunişti şi pe cei de la Moscova", a spus Filat.
Premierul moldovean, Iurie Leancă, a declarat la Vilnius că Republica Moldova nu este pregătită să se unească cu România şi preferă să se integreze în Uniunea Europeană (UE).
Partidul Democrat face parte, alături de Partidul Liberal-Democrat şi de Grupul liberal-reformator, din Coaliţia Pro-Europeană, aflată la guvernare în Republica Moldova.
Miercuri seară, înainte de plecarea la Vilnius, preşedintele Băsescu a declarat în legătură cu Republica Moldova: "Următorul proiect de ţară pentru România, pe care cred că de acum îl putem spune public este: vrem să ne întregim ţara". Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »