La întâlnirea cu premierul Chinei, Li Keqiang, preşedintele Traian Băsescu a rostit următoarele cuvinte: "Noi nu o să uităm niciodată poziţia Guvernului chinez, în 1968 şi nici faptul că întotdeauna China a fost un sprijin pentru România şi în Consiliul de Securitate al ONU şi în orice organizaţie internaţională".

Declaraţia - de o valoare excepţională - nu a interesat pe abolut nimeni. Era mult mai interesant, desigur, permanenta harţuială cu premierul Victor Ponta. Sau dacă între Traian Băsescu şi Victor Ponta au intervenit divergenţe majore ca urmare a "desantului chinez" la Bucureşti. Teorie pe care "Vocea Rusiei" a îmbrăţişat-o cu atâta fervoare încât parcă chiar ar crede în ea. Da, 1968 a fost un an de răscruce pentru România, iar China s-a dovedit a fi un protector de excepţie, o a doua soră a României, după Franţa. Este astăzi de notorietate, iar arhivele americane, cât şi cele britanice au publicat documente din care reiese că URSS avea intenţia de a invada România. Haideţi să fim serioşi.

În august 1968, după invadarea Cehoslovaciei, nu celebrul discurs al lui Nicolae Ceauşescu a împiedicat forţele Tratatului de la Varşovia să pătrundă în România. A fost declaraţia preşedintelui american, Lyndon Johnson, care nu cred că a sensibilizat prea mult Kremlinul, având în vedere poziţiile antagonice ale celor două blocuri militare, dar mai ales poziţia Chinei. Diplomaţiei româneşti i-a fost tranmis mesajul vicepremierul chinez Chen Yi: "Am fost foarte bucuros să aud că aţi luat măsuri de apărare a independenţei şi suveranităţii naţionale. Sunt convins că dacă veţi fi hotărâţi veţi învinge în cauza dumneavoastră. Noi vă sprijinim". Iar pe 23 august 1968, Zhou Enlai, Premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze a declarat răspicat următoarele: “România poate conta în apărarea independenţei sale pe sprijinul poporului chinez!".

Mai clar