Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iernile vrajbei noastre

Publicat in Observator Cultural, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Naratorul din romanul La noi, cînd vine iarna e un băieţel de la ţară, aflat la vîrsta cînd se gîndeşte că mai are încă de aşteptat pînă cînd i se va cumpăra prima pereche de pantaloni lungi. În împrejurările unei convalescenţe dificile şi într-o stare subfebrilă ce-i acutizează trăirile, îşi aminteşte încercările prin care a trecut familia lui în ultimul an, între un Revelion petrecut cu numeroasele mătuşi şi numeroşii unchi veniţi cu ifose „de la oraş“ (unii chiar din îndepărtatul şi cumva irealul – de aceea – Bucureşti) şi iarna următoare, cînd, în anumite circumstanţe, pragul casei de la ţară n-a mai putut fi călcat de nici una dintre rudele bine situate. Între bornele reprezentate de aceste două ierni, consumate pe la sfîrşitul anilor ’50, se întîmplă în roman tot felul de lucruri; şi la mai multe niveluri.

Politicul şi inocenţa

Există un prim nivel, al unei naraţiuni de - spre pierderea iluziilor copilăriei şi despre o maturizare petrecută înainte de vreme („...mama a zis că avem ceva bani şi mai bine mergem la bîlci să ne cumpere pantaloni largi, după care a început să plîngă. [...] Fratele meu zicea că mie n-ar fi trebuit să-mi ia decît atunci cînd oi ajunge la vîrsta lui, dar am zis că-i dau ciobanul de ghips pe care-l cîştigasem tot înainte de a ajunge la vîrsta lui...“). Pe un al doilea palier al romanului, comunicînd direct cu primul, citim o poveste despre intruziunea brutală a politicului în viaţa unor inocenţi aflaţi la vîrsta iluziilor. Procesul psihologic prin care copilul ia cunoştinţă, de pildă, de existenţa partizanilor anticomunişti din munţi şi de realitatea închisorilor politice se conturează firesc, convingător – fără tendenţiozităţi, fără a suprapune (abuziv) perspectivei naratorului-copil o alta a maturului care „ştie“ şi condamnă. (Timpul scurs de la plecarea tatălui de acasă, în urma unui denunţ, şi întoarcerea acestui

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 49 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 56 minute
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Un bărbat înjunghiat a fost dus la spital în stare gravă. Poliția anunță că și-a scăpat singur un cuțit în picior, într-un magazin

Ziare.com acum 23 minute
Un bărbat înjunghiat într-un magazin din centrul municipiului Constanţa şi-ar fi provocat singur rana, din greşeală, în timp ce analiza ustensile de bucătărie i-ar fi scăpat din mână un cuţit, în zona piciorului, a informat Inspectoratul de Poliţie

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°