Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliile Judeţene, MAE, ANI şi SRI primesc azi contracte finanţate prin fonduri UE în valoare de 142 de milioane de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta ia parte azi la semnarea mai multor contracte de finanţare prin fonduri structurale în domeniul TIC (Tehnologia Informaţiilor şi a Comunicaţiilor), la Ministerul pentru Societatea Informaţională. Sursa: CODRIN PRISECARU

Vor fi semnate 52 de contracte de finanţare prin fonduri europene în valoare de aproape 142 de milioane de euro. Printre beneficiarii acestor finanţări, destinate Registrului Agricol şi proiectelor de e-guvernare şi interoperabilitate, sunt Consiliile Judeţene, MAE, ANI şi SRI.

Beneficiarii celor 44 de contracte destinate Registrului Agricol sunt Consiliile Judeţene, fondurile alocate ridicându-se la peste 283 de milioane de lei (aproape 64 de milioane de euro).

De cele cinci contracte din domeniul e-guvernare vor beneficia Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, Ministerul Afacerilor Externe, Oficiul Român pentru Adopţii, Inspecţia Muncii şi CNMSI. Valoarea contractelor din fonduri UE este de 200 milioane de lei, respectiv peste 45 de milioane de euro.

Banii europeni alocaţi Registrului Agricol sunt destinaţi pentru achiziţionarea sau îmbunătăţirea sistemului informatic destinat gestiunii registrului în sistem electronic. MAE va primi 31,5 milioa de lei pentru implementarea unui sistem informatic integrat de eficientizare şi modernizare a serviciilor publice oferite cetăţenilor români în scopul garantării creşterii eficienţei, eficacităţii şi calităţii serviciilor asigurate de minister, alături de accesul facil la serviciile administraţiei publice, inclusiv prin eficientizarea activităţilor interne ale instituţiei.

Oficiul Român pentru Adopţii va beneficia de 28 de milioane de lei pentru eficientizarea serviciilor publice, în timp ce Inspecţia Muncii va primi 35 de milioane de lei în scopul de a combate munca la negru şi sporirea securită

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marea Britanie va livra 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026

Mediafax acum 31 minute
Guvernul a aprobat luni o revizuire strategică a apărării, care prevede o armată bazată pe tehnologie, pentru a contracara amenințările emergente, inclusiv o posibilă agresiune rusă. Marea Britanie, unul dintre cei mai fermi susținători occidentali

Noul preşedinte al Coreei de Sud, Lee Jae-myung, şi-a preluat mandatul / Care sunt provocările cu care se va confrunta / Reacţii internaționale după alegerea sa

G4Media acum 25 minute
Coreea de Sud l-a ales pe liberalul Lee Jae-myung în funcţia de preşedinte, pentru a conduce ţara într-o perioadă tumultoasă, care va necesita negocierea tarifelor comerciale cu SUA şi repararea cicatricilor produse de declaraţia şocantă de lege mar

Alarmă globală după ce China restricţionează exporturile de minerale critice. Sunt ameninţate industria auto şi producţia din întreaga lume

Adevarul acum o ora
Îngrijorarea privind dominaţia Chinei asupra mineralelor critice a crescut marţi, după ce producătorii auto globali s-au alăturat omologilor americani pentru a avertiza că restricţiile Beijingului asupra exporturilor de aliaje, amestecuri şi magneţi

Oficial: Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga din iunie. Confirmarea, făcută de Casa Albă

Mediafax acum 36 minute
Confirmarea participării a fost făcută de secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, scrie Bloomberg. „Pot confirma că va merge la summitul NATO”, a spus aceasta reporterilor. Anunțul vine în contextul în care Trump vrea ca membrii NATO să

HOROSCOP 4 iunie 2025. Două zodii trebuie să fie atente la cheltuieli

Mediafax acum 9 ore
Horoscop 4 iunie – Gemeni Este o zi excelentă pentru activități care îți sporesc stima de sine și te fac fericit. Profesioniștii pot întâmpina dificultăți financiare din cauza cheltuielilor anterioare. Menține-ți calmul și evită cuvintele dure care

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 10 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

George Simion anunţă că miercuri deputatul S.O.S. România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR: Va avea susţinerea mea la viitorul congres pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, anunţă, marţi seară, că, ”pe zi ce trece”, mai mulţi profesionişti se alătură partidului. El afirmă că, în cursul zilei de miercuri, deputatul S.O.S România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR. ”Doamna avocat Silvi

„Butonul roşu”, lansat oficial: Problemele din şcoli pot fi raportate anonim

Buna ziua Brasov acum 5 ore
În Monitorul Oficial nr. 516 din 3 iunie 2025 a fost publicat Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4200 din 28 mai 2025, pentru aprobarea „Procedurii privind mecanismul de Semnalare anonimă a faptelor de violenţă şi a suspiciunilor privin

Nouă candidaţi la preşedinţia USR / Dominic Fritz şi Violeta Alexandru, printre cei înscrişi

G4Media acum 13 ore
Nouă candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţia USR, printre aceştia numărându-se liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, şi senatoarea Violeta Alexandru, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Oficial Ianis Zicu, noul antrenor de la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 13 ore
Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța. Noul tehnician al "marinarilor" este născut la Constanța, în anul 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

19°
mie.

18°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

20°
mie.

19°/27°
joi

19°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

16°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°