Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României
În fiecare an, data de 30 noiembrie ne aduce sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, sărbătoare de suflet a tuturor românilor.
Ne trăim viaţa într-o lume în care simţim, într-o mai mică sau mai mare măsură, nevoia de sprijin, de protecţie; căutăm să facem lucruri bine plăcute lui Dumnezeu, pentru că suntem convinşi că făcătorii de pace „fiii lui Dumnezeu se vor chema”, iar viaţa cotidiană se petrece între năzuinţe şi împliniri. Năzuim înspre dreptate, înspre mai bine, înspre lumina care să vină şi să se aştearnă în casa noastră, în familia noastră, în sufletul nostru. Împlinirea spre care tindem sălăşluieşte în fiecare dintre noi, dar, oameni fiind, dorim mai mult, mai bine.
Vă doresc tuturor celor care purtaţi numele Sfântului Apostol Andrei să vă împliniţi năzuinţele; să vă bucuraţi de fiecare clipă alături de cei dragi şi să preţuiţi ceea ce aveţi: sănătate, linişte, pace sufletească.
La mulţi ani! Primarul Municipiului Sighişoara, Ioan Dorin DĂNEŞAN
Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României
În fiecare an, data de 30 noiembrie ne aduce sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, sărbătoare de suflet a tuturor românilor.
Ne trăim viaţa într-o lume în care simţim, într-o mai mică sau mai mare măsură, nevoia de sprijin, de protecţie; căutăm să facem lucruri bine plăcute lui Dumnezeu, pentru că suntem convinşi că făcătorii de pace „fiii lui Dumnezeu se vor chema”, iar viaţa cotidiană se petrece între năzuinţe şi împliniri. Năzuim înspre dreptate, înspre mai bine, înspre lumina care să vină şi să se aştearnă în casa noastră, în familia noastră, în sufletul nostru. Împlinirea spre care tindem sălăşluieşte în fiecare dintre noi, dar, oameni fiind, dorim mai mult, mai bine.
Vă doresc tuturor celor care pur