Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A adus mortul în faţa băncii ca să scoată 94 de milioane din cont

Publicat in Click, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Protest macabru, la Călăraşi! Un bărbat din comuna Modelu a adus un sicriu cu mortul în el în faţa sediului BCR din oraş, după ce reprezentanţii instituţiei au refuzat să-i restituie economiile decedatului, pentru care omul avea împuternicire.

Locuitorii din Călăraşi care au trecut, în urmă cu două zile, prin zona sediului BCR din oraş au avut parte de imagini şocante. Un sicriu cu mortul în el zăcea pe treptele instituţiei. Oamenii îşi făceau cruce şi nu înţelegeau cum a ajuns decedatul acolo. Totul a fost, de fapt, un gest extrem al unui bărbat din comuna Modelu, care a vrut să protesteze astfel faţă de reprezentanţii băncii.

Bătrânul decedat avea în cont 94 de milioane de lei vechi, bani proveniţi din pensie. Originar din judeţul Ialomiţa, decedatul se afla de mai bine de 3 ani în grija bărbatului din Modelu, după ce acesta lucrase la ferma sa. Când bătrânul s-a stins din cauza cancerului pulmonar, binefăcătorul său a încercat să retragă economiile din cont. Împuternicirea pe care o avea nu i-a fost însă de nici un folos.

Decedatul a fost adus cu maşina în centrul oraşului şi lăsat 40 de minute pe treptele băncii

Crezând că va convinge reprezentanţii băncii, bărbatul a venit cu mortul la uşa BCR. „De un an de zile îl duc pe omul acesta la spital. I-am plătit intervenţiile, medicamentele şi tot ce a avut nevoie în această perioadă. El şi-a economisit pensia la BCR cu ajutorul meu, iar eu sunt împuternicit să-i ridic suma din cont. Reprezentanţii băncii m-au refuzat însă şi atunci l-am adus la bancă, să-l înmormânteze ei, dacă mie nu vor să-mi dea banii", a spus revoltat, bărbatul din localitatea Modelu, pentru mediacalarasi.ro. Protestul a durat 40 de minute, dar nu a avut sorţi de izbândă. Reprezentanţii băncii spun că o persoană împuternicită pe contul bancar al unei alte persoane poate face operaţiuni pe ac

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 57 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 45 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 38 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 37 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 49 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°