Zanfir Iorguş, candidatul PDL, în 2012, pentru Primăria Mangalia, a contestat rezultatul alegerilor, iar instanţa i-a admis recursul în dosarul privind anularea scrutinului
În replică, edilul Cristian Radu a spus: „Instanţa supremă nu a apreciat în niciun moment şi nu a dispus că alegerile locale din 2012 ar fi fost anulate”
Ecoul alegerilor locale cu scandal de la Mangalia se face auzit şi acum, la un an şi jumătate de la scrutin. Zilele trecute, Ediţia de Sud a prezentat, în exclusivitate, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul privind anularea alegerilor locale din iunie 2012. Astfel, magistraţii au admis recursul formulat de către candidatul P.D.L. la Primărie, Zanfir Iorguş. Jurnaliştii de la Ediţia de Sud au prezentat şi declaraţia avocatului Maria Andrei, care a precizat că „Judecătorii Înaltei Curţi au dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti, urmând ca, la primul termen, să se analizeze motivele pentru care au fost anulate alegerile locale de vara trecută. Precizez faptul că, până acum, la toate termenele ce au avut loc din toamnă şi până în prezent s-au judecat doar excepţiile”.
Contactat de „Observator de Constanţa”, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu a explicat în ce constă decizia magistraţilor. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii judecătoreşti pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi a constatat că aceasta este nelegală şi netemeinică, motivat de faptul că s-a pronunţat numai asupra unor excepţii invocate de către părţi în cadrul dosarului civil. Pentru că instanţa superioară a apreciat că judecătroii Curţii de Apel ar fi trebuit să analizeze cauza şi pe fond, a trimis dosarul înapoi la această instanţă pentru a se dispune şi cu privire la apărările formulate de către părţile litigante pe fondul cauzei. În acest context, instanţa supre