Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fosta conducere a Transurbis Zalău bună de plată

Publicat in Gazeta de Nord Vest, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Directorul și Consiliul de Administrație au prejudiciat instituția cu 50.000 lei Consilierii locali ai Primăriei Municipiului Zalău au aprobat, ieri, proiectul de hotărâre privind recuperarea prejudiciilor constatate la SC Transurbis SA, în condițiile prevăzute în domeniul menționat, prin emiterea de către organele de conducere ale societății a unei dispoziții de recuperare a prejudiciului, precum și stabilirea întinderii acestuia până la recuperarea integrală, de la persoanele care necuvenit le-au stabilit, aprobat și încasat, având la bază interpretări neconforme cu prevederile legale. În urma unui control financiar, Curtea de Conturi Sălaj a constatat o serie de ”abateri de la legalitatea și regularitatea privind acordarea unor drepturi de natură salarială, pentru care s-a dispus recuperarea acestora”. Altfel spus, SC Transurbis SA are de recuperat de la fostul manager, Ioan Ionel Mureșan și de la cei 5 foști membri ai Consiliului de Administrație în jur de 50.000 de lei. Municipalitatea a contestat la Curtea de Conturi Bucureşti dispoziţia instituţiei de control din Sălaj, însă demersul a fost respins. În speranţa că va avea sorţi de izbândă în instanţă, Primăria Zalău a atacat decizia Curţii la Tribunalul Sălaj. De la 35 lei la 1.000 lei indemnizație Până la începutul anului 2012, membrii Consiliului de administrație ai SC Transurbis SA Zalău au fost plătiți cu o indemnizație în valoare de 35 de lei pentru fiecare ședință, reprezentând un procent din salariul directorului. Din ianuarie 2012 și până în august 2013, când le-a expirat mandatul, indemnizația consilierilor a fost majorată la 20% din salariul directorului. Dacă până în decembrie 2011, fostul director al societății, Ionel Mureşan (actual director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă – AJOFM Sălaj, n.r.), încasa lunar 3.526 lei, în ianuarie 2012 salariul său a fost 5.000 lei, pentru ca î

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 19 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum 29 minute
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum 53 minute
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Incendiu într-o locuință din Miheșu de Câmpie, județul Mureș / O femeie a fost găsită carbonizată / Ancheta vizează suspiciuni de omor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 08:45, la o locuință situată pe strada Bujorului, în localitatea Miheșu de Câmpie, județul Mureș, potrivit IPJ Mureș. Pompierii militari

Să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor parteneri, solicită Grindeanu

Mediafax acum 3 ore
Grindeanu a fost întrebat, luni, într-o conferință de presă la Giurgu ce vor conține următoarele pachete de măsuri și când vor fi asumate. „Vă spun ce vrea PSD-ul să conțină acest nou pachet, obligatoriu. PSD-ul vrea în acest nou pachet să discutăm

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°