Un fenomen supranatural se spune că ar avea loc în fiecare an, pe 28 noiembrie, pe platoul munţilor, la poalele Sfinxului. Oamenii susţin că soarele apune peste munţi, formând o piramidă magică, care ar avea puteri incredibile asupra celor care sunt în apropiere în acel moment. Mulţi din cei care au văzut piramida spun că au fost vindecaţi de anumite boli.
O mână de oameni se întâlnesc în fiecare an pe Platoul Bucegilor, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, scrie muntii-bucegi.ro. Aceştia au început deja să se recunoască de departe, urcând pe coama muntelui, din toate direcţiile.
Printre ei, un doctor din Hamburg, care vine an de an pentru a căpăta energia necesară conducerii cabinetului său în care tratează zeci de bolnavi, zilnic. Nimeni nu ştie secretul reuşitei celor peste zece operaţii pe care niciun doctor nu le-ar putea face într-o zi.
Doamna cu pălăria violet din Sibiu, adusă pentru prima dată într-un scaun cu rotile de nepotul ei, cercetător la Institutul de Mineralogie Patologică Axente Sever, și care acum vine pe propiile-i picioare, mai mult pentru a mulțumi Piramidei pentru magica ei vindecare, Soarelui pentru căderea lui miracunoasă şi binefăcătoare în trepte piramidale, ori poate Sfinxului, fără de care nimic nu ar fi posibil.
Printre cei care vin la Sfinx la această dată se numără şi familia cu cei doi gemeni din Eastwood, ambii bolnavi de artrita psoriazică, boală autoimună care afectează ligamentele şi tendoanele. Efectul piramidei magice asupra celor doi micuți este incontestabil, având acţiune antiinflamatoare selectivă pentru COX2, și producerea de adalimumab, un anticorp monoclonal uman recombinat de tip Ig G cu specificitate pentru TNF alfa.
Un alt american prezent este un tânăr cu fibromialgie din Detroit, boală căpătată în urma unei depresii severe cu tulburări de anxietate. Piramida acţionează asupra lui precum un i