Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispută la şefia CAR Pensionari

Publicat in Ziarul de Roman, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Zarvă mare, vineri, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Roman.

Constantin Tărâţă, împreună cu membrii Consiliului Director, ales de către Adunarea Generală a pensionarilor, care a avut loc în 11 iulie 2013, la Casa de Cultură din Roman, s-a prezentat din nou la sediul CARP Roman, pentru a prelua funcţia de preşedinte, însă actualul preşedinte, Dumitru Călărăşanu, s-a opus, considerând acţiunea ca fiind ilegală. Constantin Tărâţă justifică această acţiune pe baza unei Hotărâri Civile, nr. 38 AJ, pronunţată în data de 16 octombrie 2013, de către Judecătoria Roman. Însă această hotărâre nu îl numeşte pe el ca fiind preşedinte, dar nici pe actualul director CARP, Dumitru Călărăşanu.

Ce a rezultat a fost un haos total. Întrucât nu s-a putut ajunge la un numitor comun, preşedintele Călărăşanu s-a simţit nevoit să cheme forţele de ordine, pentru a-i goni pe Constantin Tărâţă şi ceilalţi însoţitori ai săi, însă poliţiştii au plecat aşa cum au venit, întrucât nu era de competenţă lor să rezolve acest conflict, care nu era violent, ci era doar la nivel verbal.

Amintim că la data de 11 iulie, a fost în convocată o adunare generală la Casa de Cultură, de către fostul preşedinte Ioan Vlăduţ, la care au participat 241 de delegaţi, pensionari cu drept de vot. Atunci a fost ales ca preşedinte CARP Roman Constantin Tărâţă, iar în calitate de consilieri au fost aleşi Traian Dumitriu, Emil Scutaru, Elena Mantale, Aurel Blanaru, Vasile Leoreanu şi Vichente ştefănescu. În ziua următoare, pe 12 iulie, noul Consiliu Director s-a prezentat la sediul CARP în vederea preluării mandatului, a ştampilei şi tuturor documentelor asociaţiei, dar consiliul director care era în funcţie în acel moment a refuzat predarea acestora, chemând organele de poliţie.

Având în vedere că s-a stabilit că scrutinul din 11 iulie nu s-a putut organiza conform statutului CARP, î

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decretul prind desemnarea lui Cătălin Predoiu în funcția de prim-ministru interimar publicat în Monitorul Oficial

Ziua Constanta acum 31 minute
În Monitorul Oficial a fost publicat astăzi, 6 mai 2025 decretul privind desemnarea lui Cătălin Predoiu în funcția de prim-ministru interimar. De asemenea, a fost publicat și decretul prin care președintele interimar a luat act de demisia din funcți

BREAKING: Friedrich Merz nu a obținut majoritatea necesară pentru a deveni cancelar al Germaniei, o lovitură pentru coaliția sa / Ce urmează

HotNews acum o ora
Prima rundă de vot din Bundestagul german pentru alegerea noului cancelar a eșuat în mod neașteptat. Friedrich Merz nu a reușit să atingă majoritatea necesară de 316 voturi, scriu Reuters și Bild. Liderul conservator german Friedrich Merz nu a obțin

Hidrologii anunţă cod galben de inundaţii în 24 de judeţe, până miercuri

News.ro acum 23 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) anunţă cod galben de inundaţii în 24 de judeţe, până miercuri, la ora 12.00. ”Având în vedere prognoza meteorologică actualizată şi evoluţia hidrologică anticipată în următoarele ore,

Banca Națională a cheltuit 2 miliarde de euro într-o singură zi ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 – SURSE

G4Media acum 3 ore
Banca Națională a României (BNR) a cheltuit doar luni 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 al alegerilor prezidențiale, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Presiunea pe moneda naț

Salina Praid închisă din cauza unor infiltrații cu apă

Mediafax acum 2 ore
„În urma ploilor abundente, s-au produs infiltrații cu apă în mina de sare de la Praid”, a transmis ISU Harghita. La fața locului intervine un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Gheorgheni, cu un autocamion de intervenție și o motopompă d

MedLife inaugurează, în premieră pentru Europa de Sud-Est, Centrul de Excelență în Neurochirurgia Pelvină, dedicat tratării durerii pelvine cronice

HotNews acum 2 ore
MedLife anunță lansarea primului Centru de Excelență în Neurochirurgia Pelvină din România și din Europa de Sud-Est, o inițiativă inovatoare destinată tratării durerii pelvine cronice și a afecțiunilor neurologice pelvine printr-o abordare integrată

Rihanna e însărcinată cu al treilea copil cu A$AP Rocky. Cum a apărut îmbrăcată la Met Gala 2025, unde tema a fost dedicată modei masculine

Libertatea acum 3 ore
Rihanna și A$AP Rocky au dezvăluit că așteaptă al treilea copil la Met Gala 2025. Cântăreața în vârstă de 37 de ani și-a mângâiat burtica pe covorul roșu, în timp ce partenerul ei a confirmat vestea reporterilor.

Încep lucrările pe lotul 2 al autostrăzii A13 Sibiu-Făgăraș

Mediafax acum o ora
„Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a emis Autorizația de Construire necesară începerii lucrărilor unui nou șantier de autostradă, respectiv Lotul 2 Avrig-Marsa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș A13”, scrie Scr

EXCLUSIV RAPID | Ce șanse au Maldarasanu, Tiago sau Murgia să ajungă în vară la Rapid?

Cancan acum o ora
Aflăm asta de la Daniel Niculae, invitatul lui Ovidiu Ionescu la „EXCLUSIV RAPID”, astăzi, de la ora 16:45, în direct pe YouTube – ProSport. Discutăm cu „Nico” despre atacanții din Giulest, relația cu Dan Sucu și Victor Angelescu, Sumudică și Săpuna

George Simion, interviu pentru presa italiană: „Am primit un mesaj de la Departamentul de Securitate Internă al SUA”

Adevarul acum 54 minute
George Simion, a declarat faptul că a primit un mesaj de felicitare de la Departamentul de Securitate Internă al SUA într-un interviu acordat publicației italiene Corriere della Sera.

Vremea

București
acum

20°
mar.

13°/23°
mie.

12°/25°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Iasi
acum

15°
mar.

11°/19°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

8°/10°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

11°/18°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/17°
vin.

5°/17°