Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce înşală partenerii?

Publicat in Adevarul, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Autoarea şi specialista în infidelitate de cuplu Sheri Meyers a rezumat, din propria experienţă a carierei sale, cinci motive pentru care oamenii caută alinare sau distracţie în afara relaţiei lor. Meyers spune că surpriza apare când cel înşelat este acuzat a fi motivul principal.

„Când am descoperit că soţul meu avea o aventură am fost devastată şi furioasă. Nu m-am aşteptat, atunci când l-am confruntat, să mă învinovăţească pentru infidelitatea lui”, cam aşa sună majoritatea poveştilor legate de infidelitate.

„Îmi pare rău să vă spun, dar concluzia carierei mele este că cele mai multe aventuri se termină cu astfel de acuzaţii. Descoperirea infidelităţii este o lovitură puternică pentru orice relaţie, dar când infidelul acuză partenerul pentru situaţia creată, asta este cireaşa de pe tort”, spune Sheri Meyers.

Potrivit specialistei, de cele mai multe ori bărbaţii pot fi auziţi spunând că şi-au pierdut interesul sexual, în timp ce femeile dau vina pe absenţa intimităţii emoţionale care a „forţat” aventura. „Mă înţelege şi mă ascultă într-un fel în care soţul meu nu o face”, este replica cel mai des întâlnită.

Oricât de mult ar vrea persoana infidelă să dea vina pe celălalt partener pentru comportamentul său, lucrurile nu merg aşa.

„Când infidelitatea apare, partenerul care înşală suportă mare parte, dacă nu toată vina. Nu doar că a ales să ignore problemele existente, condiţiile şi comportamentul care au adus cuplul în această situaţie, ci aleg în mod conştient să-şi înşele partenerul care are aceleaşi probleme”, spune specialista.

„O relaţie este creaţia a doi oameni, deci când infidelitatea apare, ambii parteneri trebuie să-şi revizuiască responsabilităţile şi contribuţia lor la acest declin. Este cea mai alarmantă dovadă că relaţia nu se află în locul potrivit”, completează aceasta.

Motivele cel mai des reproşate

Împ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 2 ore
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°