Politicienii s-au întrecut pe sine şi săptămâna aceasta. EVZ a făcut o selecţie a celor mai interesante declaraţii. Pe primul loc de data aceasta s-a clasat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care crede că ar trebui să fie "ghicitor în stele" ca să ştie când se desfăşoară o acţiune care ţine de ministerul său.
Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, despre campania de vaccinare gratuită: "Dacă eu aş fi ghicitor în stele şi aş şti când încep virusurile să circule şi să devină o problemă de sănătate publică v-aş spune, dar nu ştiu."
"Deputatul PNL Gigel Ştirbu, despre locuinţa de protocol a lui Mircea Geoană: "Ca fost preşedinte pentru o noapte, domnului Geoană i se cuvine cel mult o garsonieră".
Valeriu Zgonea, preşedin tele Camerei Deputaţilor: "Prezenţa este obligatorie pentru că nu cred că mai prindem noi în viaţa asta discursul primului ministru al Chinei în faţa Parlamentului României".
Deputatul PSD Florentin Gust, în apărarea naşului său Mircea Geoană: "Nu-mi face plăcere să o spun, dar, în condiţiile actuale, Crin Antonescu nu va fi nici măcar pentru o noapte Preşedintele ales de către români."
Senatorul PNL Cristian Bodea, despre Victor Ponta: "Îi vine o idee şi vrea ca ea să se îndeplinească pe loc şi aşa cum i-a trecut lui prin cap, ca un copil care vrea musai o jucărie şi se dă cu fundul de pământ în mijlocul magazinului".
Victor Ponta, premierul României: "Trebuie contracarată presa băsistă, care incită medicii la grevă ca să moară oamenii prin spitale!"
Andreea Paul, deputat PDL, către ministrul Liviu Voinea: "Dumneavostră vă bateţi cu deflaţia ca şi cum aţi vrea să vă bărbieriţi cu lingura de lemn. Nu-mi ţineţi mie lecţii de economie, că sunteţi praf!".