Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a lansat, recent, „Top 10 întrebări despre cancerul pulmonar" - un ghid destinat persoanelor diagnosticate cu cancer pulmonar - un material esenţial pentru pecienţii diagnosticaţi cu această afecţiune severă. Ghidul este disponibil şi online.
Ghidul - care cuprinde şi un dicţionar explicativ al termenilor folosiţi în practica medicală - încearcă să răspundă celor mai frecvente 10 întrebări legate de cancerul pulmonar.
La realizarea ghidului „Top 10 întrebări despre cancerul pulmonar" şi-au adus contribuţia specialişti recunoscuţi în domeniu: Dr. Dana Stănculeanu, de la Institutul Oncologic "Alexandru Trestioreanu", Profesor Asociat Dr. Ruxandra Ulmeanu, de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea Oradea, Dr. Iustina Fusu, vicepreşedinte al Ligii Române de Cancer, dr. Sorin Vancea, preşedintele Secţiunii de Cancer Pulmonar a Societăţii Române de Pneumologie, Spitalul „Victor Babeş", Timişoara, Prof. Dr. Florin Mihălţan, preşedintele interimar al Societăţii Române de Pneumologie, Institutul de Pneumologie „Marius Nasta", Bucureşti, UMF Carol Davila Bucureşti şi Cezar Irimia, preşedintele FABC.
Ghidul poate fi descărcat gratuit de pe site-ul www.invingemcancerul.ro Cel mai frecvent neoplasm în rândurile bărbaţilor
Lansarea ghidului "Top 10 întrebări despre cancerul pulmonar" continuă campania „Câştigă timp! Cancerul pulmonar îţi poate fura timpul". Acesta este mesajul pe care îl transmit FABC, Liga Română de Cancer, Societatea Naţională de Oncologie Medicală din România, Secţiunea de Cancer Pulmonar a Societăţii Române de Pneumologie şi Societatea Română de Pneumologie.
"Cancerul pulmonar este cel mai frecvent neoplasm în rândul bărbaţilor şi al patrulea ca frecvenţă la femei. În România, potrivit studiului Globocan din 20081, se înregistrează o incidenţă de 30 de cazuri la 100