Un festival de film studenţesc trebuie să conteze în urma unei raţiuni foarte simple: poţi surprinde cristalizarea unor viziuni asupra cinema-ului, ai posibilitatea de a te confrunta cu moduri de a face film extrem de proaspete şi de vii. E un loc deja comun, însă cred cu toată convingerea că simţul cinematografic al realităţii vine dintr-un puternic sens al actualităţii. Bertolucci spunea că filmele sale nu ilustrează o raportare personală la anumite aspecte politice sau sociale, ci ele fac parte din ideile despre lume din momentul turnării filmului. Un fenomen asemănător se petrece şi în cazul unui festival destinat cineaştilor aflaţi la început de drum. Deşi nu am mai fost la ediţiile precedente ale Festivalului Internaţional de Film Studenţest FfeST, pot spune că una dintre trăsăturile sale de forţă ţine de proteismul expresiei cinematografice, de diversitatea temelor şi a subiectelor abordate în cadrul naraţiunii de film. Selecţia din acest an contrazice cîteva dintre clişeele vehiculate în cazul regizorilor tineri. Oameni sub 25 de ani aleg să spună poveşti despre viaţa bătrînilor, despre însingurare şi să abordeze, în mod curajos, tema dispariţiei – detaliu semnificativ care respinge prejudecata potrivit căreia la o vîrstă fragedă nu poţi avea o viziune despre lume deja configurată. Acest aspect a ieşit în evidenţă mai ales în cadrul selecţiei din cadrul secţiunii de documentar.

DocumentarulBrick in the wall, regizat de Grzegorz Brzozowski, spune „povestea“ reală a unei familii care se luptă de peste 30 de ani să finalizeze construcţia unei case. Captivi „proiectului“ lor, construcţia casei devine un pretext şi un simbol în funcţie de care fiecare se raportează la propria viaţă şi la propria identitate. Poate mai mult ca oricînd, povestea spusă de el confirmă faptul că identitatea este naraţiune despre noi înşine. Este vorba despre acea frumo