Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SFÂNTUL ANDREI, OBICEIURI: Noaptea când apar strigoii și se fac farmece

Publicat in News Timisoara, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Noaptea ce precedă ziua de SFÂNTUL ANDREI – unul dintre apostolii lui Iisus, creştinătorul neamului românesc- este asociată în tradiţia populară cu strigoi, farmece de dragoste, ghicirea ursitului şi prezicerea rodniciei anului care vine, marcând totodată debutul sărbătorilor de iarnă.

Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe SFÂNTUL APOSTUL ANDREI, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit “Cel dintâi chemat”, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională.

Sărbătoarea SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă “viteaz” sau “bărbătesc”) apare, deopotrivă, pe 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei. Obiceiuri şi superstiţii Pe de altă parte, noaptea SFÂNTUL ANDREI este marcată de unele obiceiuri, tradiţii, superstiţii spectaculoase, de sorginte precreştină, vizând protecţia atât a oamenilor, cât şi a locuinţelor şi animalelor lor. În noaptea de SFÂNTUL ANDREI, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

“Andrei cap de iarnă” (aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea de SFÂNTUL ANDREI, “umblă strigoii” să fure “mana vacilor”, “minţile oamenilor” şi “rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo. În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire. Usturoi pentru superstiţii şi farmece În aceste condiţii, usturoiul este folosit întru apărarea gospodăriei – uşile şi f

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 35 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 20 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 51 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum 42 minute
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°