Alcătuită în grabă şi fără investiţii serioase, echipa Under 19 a Stelei a ajuns să propună în doar câteva luni jucători pentru lotul lui Reghecampf.
În ultimele luni, la Steaua se discută doar despre plecări de jucători. Trei pierderi aproape sigure, Tătăruşanu, Bourceanu şi Piovaccari, plus una, cea a lui Tănase, tot mai probabilă.
Reghecampf trebuie să îşi gândească planul de reorganizare pentru sezonul următor fără patru dintre cei mai importanţi fotbalişti, dar primeşte un ajutor neaşteptat de la echipa Under 19, cea care nu s-a făcut de râs în acest sezon al Europa Youth League. Coincidenţa face ca probabil cei mai buni puşti ai lui Ion Toma să joace exact pe posturile lăsate libere de cei patru menţionaţi anterior, juniorii fiind deja lăudaţi pentru joc şi maturitate de mai mulţi oameni de fotbal. Valentin Cojocaru, Alexandru Aldea, Răzvan Grădinaru şi Alexandru Târnovan sunt numele care pot lua, în viitorul apropiat, locul celebrilor lor colegi, care îşi văd viitorul fotbalistic în străinătate.
Valentin Cojocaru
Născut: 1.10.1995 – 18 ani
Înălţime: 1,94 metri
Post: portar
Valoare: 400.000 euro*
Văzut drept unul dintre cei mai buni tineri portari ai României, Cojocaru a avut şansa să apere şi poarta echipei mari. Lăsat echipei U19 pentru Europa Youth League, puştiul a fost remarcat în majoritatea partidelor din competiţie, atrăgând atenţia scouterilor prezenţi la meciuri. Faptul că este văzut drept un bun valoros pentru club este ilustrat de recenta enunţare a strategiei legate de viitorul lui Tătăruşanu la Steaua. „Ciprian va primi o ofertă de prelungire a contractului numai dacă Gigi Becali nu va avea încredere încă în promovarea lui Cojocaru”, a spus managerul Stoica în urmă cu puţin timp, trădând intenţiile lui Reghecampf. Şi Sorin Cîrţu l-a lăudat pe portar, spunând că „e de mare viito