Despre promisiunile cu care a i-a convins pe cetățenii din colegiul Cugir-Zlatna să-i acorde cu încredere voturi și să îl trimită în Parlament, deputatul Dan Coriolan Simedru declară, la un an de mandat, că „nu poate spune niște lucruri concrete”, că „din păcate, se caută soluții”, că „sunt în fază de tatonare” sau că „este convins că sunt absolut necesare”.
„Revigorarea industrială a orașelor Cugir și Zlatna”, „crearea de locuri de muncă” în aceste zone, „reabilitarea spitalului din Cugir” și a celui din Zlatna, includerea nodului rutier de acces la autostradă pentru Cugir sunt doar câteva din promisiunile făcute de liberalul Dan Coriolan Simedru în campania electorală a alegerilor parlamentare. La un an de la intrarea sa în forul legislativ, din toate acestea, cetățenii nu s-au ales cu altceva decât cu vorbele frumoase.
Susține că a făcut un amendament legislativ care facilitează achizițiile publice la uzine, ceea ce este „un pas important înainte” și pentru UM Cugir:
„Am reușit un amendament la Ordonanța 34 cu privire la achizițiile publice. Acea ordonanță făcea în așa fel încât aprovizionarea la uzinele electrice să fie foarte mult îngreunată, pentru că în momentul în care asemenea unități vor să facă achiziții publice pe SEAP și în alte condiții pentru materii prime le-ai scos din funcțiune. Acel amendament a reușit să treacă. Este foarte greu ca o întreprindere industrială cu un asemenea profil să o aduci la o formă de aprovizionare în zona unor instituții publice. Prin lege este prevăzut foarte clar că în ceea ce privește investițiile, acolo trebuie să se suporte rigorile ordonanței 34, adică va trebui să se facă prin licitații. Vă pot spune că acel amendament a fost un pas important înainte”.
Despre revigorarea industrială promisă: „Nu vă pot spune niște lucruri concrete”
„În ceea ce privește partea de revigorare, nu vă pot spune