Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu, la Chişinău: „Entuziasmul reuşitei trebuie să fie combustibilul pentru aderare”

Publicat in Adevarul, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a aterizat în urmă cu doar câteva minute la Chişinău şi a susţinut conferinţe comune de presă cu Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova. El a anunţat că va da curs invitaţiei lui Băsescu şi va veni în România pentru a participa la ceremoniile organizate cu ocazia zilei de 1 decembrie. „Vizita mea aici este una extrem de neplanificată, dar arată că uneori drumul unui preşedinte român de la Vilnius la Bucureşti trece prin Chişinău”, a declarat Băsescu. Preşedintele a subliniat că parafarea acordului de asociere şi liber schimb nu este o opţiune definitivă şi că, până la aderarea la Uniunea Europeană, mai este un drum lung, invocând exemplul României care a semnat acordul de asociere şi liber schimb în 1993 şi s-a integrat în UE în 2007, 14 ani mai târziu. Preşedintele Timofti i-a mulţumit omologului său român pentru sprijinul acordat. „Pentru noi contează extrem de mult sprijinul României, şi al dumneavoastră în mod personal”, a spus Timofti adresându-se lui Traian Băsescu. În plus, Republica Moldova ar putea beneficia şi de liberalizarea regimului vizelor, ce presupune circulaţia liberă a cetăţenilor moldoveni în Uniunea Europeană, după dezbaterile Parlamentului European şi ale Consiliului UE din martie 2014. Alte ştiri pe aceeaşi temă: Antonescu: România susţine fără rezerve drumul european al Republicii Moldova Preşedintele Senatului Crin Antonescu a salutat parafarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE, în cadrul Summitului de la Vilnius, şi a reafirmat susţinerea României pentru integrarea europeană a moldovenilor. Van Rompuy: Semnarea Acordului de asociere cu Republica Moldova poate avea loc independent de conflictul transnistrean Uniunea Europeană a dat asigurări vineri că semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Republica Moldova poate avea loc independent de evoluţia conflictului din Tra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°