Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termenul de depunere a ofertelor pentru CupruMin, amânat

Publicat in Puterea, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Cei doi investitori care s-au calificat pentru a merge mai departe în procesul de atragere de investiţii la producătorul de cupru CupruMin au termen până la data de 12 decembrie, ora 10.00, să depună documentele necesare pentru a participa la licitaţie, potrivit unui anunţ al Ministerului Economiei.

Cei doi investitori care au rămas în cursă sunt Trafigura PTE LTD Singapore şi Yldirim Holding Turcia.

Termenul iniţial era 14 octombrie pentru această etapă, însă calendarul a fost amânat cu 30 de zile în timpul interimatului lui Daniel Chiţoiu ca ministru al Economiei.

Plicurile cu documentele se vor deschide tot pe 12 decembrie, la ora 11.00.

“Verificarea şi analizarea documentelor de participare se va face în aceeaşi zi, lista potenţialilor cumpărători acceptaţi, respectiv respinşi, urmând să se afişeze la sediul societăţii până la ora 18.00”, se menţionează în anunţul ME.

Câştigătorul licitaţiei va fi cunoscut o zi mai târziu, pe 13 decembrie. El va trebui să achite avansul de 40 de milioane de euro până la data de 13 ianuarie 2014, scrie Agerpres.

Procesul de atragere de investiţii la CupruMin este de fapt un contract de vânzare a minereului de cupru.

La începutul lunii septembrie, ministrul de atunci al Economiei, Varujan Vosganian, declara că preţul minim din oferta pentru atragerea de investiţii la Cupru Min este 6.900 de dolari pe tonă.

“Am estimat pentru ultimul trimestru al anului un preţ al cuprului de 7.000 de dolari pe tonă. Preţul minim din ofertă este de 6.900 de dolari pe tonă. În costul minereului intră şi investiţiile de mediu şi decopertare'', a precizat atunci Vosganian.

Cei doi investitori care s-au calificat pentru a merge mai departe în procesul de atragere de investiţii la producătorul de cupru CupruMin au termen până la data de 12 decembrie, ora 10.00, să depună documentele necesare pentru a part

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 8 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 8 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 13 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 10 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Fotografiile postate de Elena Lasconi pot rămâne online, a stabilit BEC. Nicușor Dan, mesaj ironic la adresa instituției

HotNews acum 13 ore
Biroul Electoral Central a stabilit vineri că postarea Elenei Lasconi, în care a publicat patru fotografii cu Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea nu trebuie ștearsă, conform surselor citate de G4Media. Decizia a venit după o sesizare făcută

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 8 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
Iasi
acum

sâm.

8°/26°
dum.

13°/29°
lun.

15°/22°
mar.

10°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
mar.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/21°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

8°/27°
dum.

14°/24°
lun.

13°/22°
mar.

9°/14°