Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima campanie pentru Ianis » S-au tras la sorţi grupele din faza elită pentru Euro 2014 şi preliminariile Euro 2015

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Elevii lui Răducioiu, printre care şi puştiul Academiei, se vor bate la anul cu Cehia, Danemarca şi Andorra în faza preliminară a CE 2015 la U17. România găzduieşte turul de elită U19 pentru CE 2014, în care e implicată "naţionala" lui Iovan!

După mai bine de un an de "amicale", Ianis Hagi şi compania intră în focuri: vor juca primele meciuri oficiale pentru naţională!

Generaţia U16, antrenată de Florin Răducioiu, va deveni U17 la anul şi va întîlni ţara gazdă a grupei, Andorra, Cehia şi Danemarca, pe 24, 26 şi 29 septembrie 2014.

Miza reprezentativei formate aproape în totalitate din puşti ai Academiei Hagi e clasarea în primele două echipe şi calificarea în turul de elită pentru CE U17 din 2015, turneu ce va avea loc în Bulgaria.

"Va fi o luptă în trei, fără să subestimez Andorra. Mă bucur că jucăm cu Cehia şi Danemarca, sînt echipe tari, vom realiza la ce nivel sîntem. Avem ceva probleme în apărare" (Florin Răducioiu, selecţioner România U16)

România U17 în 2014

Dur-Bozoancă (Ac. Hagi) - Motreanu (ACS Poli), Kilyen (Ac. Hagi), V. Ghiţă (Ac. Hagi), Fridrich (ACS Poli) - Căpuşă (Ac. Hagi), Costache (CSS2) - R. Grecu (Ac. Hagi), I. Hagi (Ac. Hagi), A. Ciobanu (Ac. Hagi) - Fl. Coman (Ac. Hagi). Antrenor: Florin Răducioiu

Faza elită pentru CE 2014 la U17

Perioadă şi organizator: 24-29 martie 2014, Scoţia

Adversari: Belgia, Bosnia-Herţegovina şi Scoţia (se califică doar locul 1)

Echipa: Tordai (Hagi) - Rogoza (Hagi), S. Lovin (Pro Vercelli), Nedelcu (Hagi), Tănase (Dinamo) - R. Deaconu (Twente), C. Manea (Hagi) - A. Stoica (Hagi), R. Vîlceanu (Steaua), A. Manea (Hagi) - V. Ivan (Sp. Piteşti). Selecţioner: Constantin Gîlcă

Turneul final: Malta, 9-21 mai 2014

Faza elită pentru CE 2014 la U19

Perioadă şi organizator: 5-10 iunie 2014, România (Buftea şi Mogoşoaia)

Adversari: Rusia, A

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 12 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°