Copiii învaţă prin a imita, de aceea este foarte important mediul familial şi din punctul de vedere al obiceiurilor alimentare, a subliniat prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, la dezbaterea "Educaţia alimentară a copiilor şi a tinerilor în era fast-food-ului".
"E greu să determini un copil să accepte un comportament alimentar sănătos. Putem spune că până la vârsta de 10-11 ani creierul copilului nu este suficient de dezvoltat pentru a discrimina între ceea ce este bun sau ceea ce este rău pentru el şi mai ales în domeniul alimentar. Pentru că gusturile în mare parte sunt determinate genetic şi suntem programaţi genetic să preferăm gustul de dulce, de sărat şi de gras. Alimentele procesate şi, din păcate, cele care se adresează copiilor au tocmai aceste caracteristici - sunt prea grase, prea sărate sau prea dulci. Copilul învaţă prin a imita, iată de ce este foarte important mediul familial. Din păcate, constatăm că şi familia în România este în disoluţie. Cum poţi să îi interzici unui copil să mănânce sau să bea ceva dacă tu mânânci sau bei acele lucruri?", a spus Gheorghe Mencinicopschi, potrivit Agerpres.
El a subliniat că ambii părinţi trebuie să îşi schimbe modul de viaţă cel puţin cu un an înainte de procreere.
"Perioada aceasta este foarte neglijată şi neconştientizată în ceea ce va genera, o fiinţă şi acea fiinţă şi longevitatea ei depind nu numai de setul de gene şi de cromozomi de la mamă, dar şi de la tată. Ambii părinţi trebuie să îşi schimbe modul de viaţă cel puţin cu un an înainte de procreere, dacă fumează, să nu mai fumeze, dacă mănâncă fast-food, ar fi bine să nu mai mănânce, dacă bea, să nu mai bea. Prin efecte genetice şi epigenetice mâncarea modifică şi amprentează genele din spermatozoidul bărbatului şi din ovocita femeii", a explicat Gheorghe Mencinicopschi.
De asemenea, în perioada sarcinii, "bebeluşul este ceea ce mănân