Parafarea Acordului de Asociere a Moldovei la Uniunea Europeană reprezintă, indiscutabil, un mare succes al actualei guvernări de la Chişinău, stimulând deja opinii şi analize legate de perioada post-Vilnius.
Nota deranjantă a unora dintre comentarii este refrenul „drobului de sare“. Şi anume: Moldova a fost acceptată de europeni fără să-şi fi făcut bine temele, corupţia în loc să fie stârpită e pusă la adăpost, vom suporta sancţiunile Moscovei... Scepticismul nu poate fi evitat într-o societate ca a noastră, mai curând dezamăgită decât animată de entuziasme facile. Dar aş prefera să văd jumătatea plină a paharului.
Să încep prin a spune că Moldova devine, iată, printr-un joc geopolitic greu de prevăzut până acum câteva zile principala „floare“ din buchetul Parteneriatului Estic, după ce „bujorul“ ucrainean s-a ofilit în bătaia primelor geruri ruseşti declanşate în acest noiembrie al tuturor speranţelor. Funcţionarii europeni vor trebui să puncteze în dreptul Moldovei, fără să uite de Ucraina (unde lucrurile nu sunt încă tranşate), cu mai multă atenţie şi generozitate. Putem profita de această conjunctură. Totul e ca voinţa de integrare europeană să se menţină la nivelul puterii de la Chişinău şi ca stare de spirit dominantă în societatea basarabeană. Uniunea Europeană îşi va înăspri dialogul cu Rusia – o demonstrează reacţia vehementă a Poloniei, prin preşedintele Komorowski care, într-un interviu pentru „Gazeta Wyborcza“, spunea: „Şantajul inadmisibil la adresa Ucrainei se cuvine să ne facă vigilenţi, întrucât noi nu am estimat în termeni reali capacitatea de diversiune a Rusiei în aceste teritorii…“
Lumea occidentală funcţionează după reguli prestabilite, respectate de parteneri. Or, cu Rusia trebuie să fii pregătit pentru o evoluţie imprevizibilă, pentru că ea nu respectă uzanţele diplomatice, practică limbajul dublu şi nu pune preţ pe suveranit
