Scris de B.A.M - Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a recunoscut că şi el, la fel ca mulţi alţi timişoreni, ar dori mutarea fabricii de cauciucuri Continental în afara municipiului, din cauza mirosului produs, care afectează mai multe cartiere, însă a precizat că acest lucru se poate face doar respectând legea, în caz contrar existând riscul plăţii unor daune de milioane de euro. Primarul a dezvăluit şi că a refuzat un investitor important, care ar fi dorit să aloce 350 de milioane de euro pentru deschiderea unei fabrici la Timişoara, din cauza poluării pe care această investiţie ar fi produs-o.
Răspunzând la o întrebare pusă de reporterii www.tion.ro, legată de dorinţa timişorenilor ca fabrica de cauciucuri Continental să fie mutată în afara municipiului, Robu a afirmat: „Da, unii cetăţeni doresc asta. Dar nu se poate întâmpla orice dorim aşa de simplu cum cred unii. Şi eu îmi doresc, mai mult decât oricine din Timişoara, ca fabrica de cauciucuri Continental – şi orice companie care poluează câtuşi de puţin – să fie plasate la distanţă suficientă de Timişoara încât în Timişoara să nu se simtă în niciun fel poluarea produsă de ele”, a spus Robu.
Primarul Timişoarei a precizat că investiţia făcută de Continental în Timişoara s-a făcut respectând legislaţia română, firma primind toate avizele necesare înainte să deschidă fabrica de cauciucuri. În aceste condiţii, Robu susţine că nu poate retrage autorizaţia de funcţionare, deoarece s-ar afla în afara legii, ceea ce ar putea duce la plata unor daune de milioane de euro către producătorul german.
„În cazul firmei Continental vorbim de un lucru care s-a petrecut în anumite circumstanţe. Firma Continental a investit în Timişoara cu toate avizele de la toate autorităţile, inclusiv de la Primăria Municipiului Timişoara, inclusiv de la Guvernul României. După ce au fost investiţi milioane de euro, nu poţi pur ş