Fostul premier al Iugoslaviei şi preşedinte al Partidului comunist, Mitja Ribicic, a murit la Ljubljana la vârsta de 94 de ani, a anunţat joi familia sa, transmite AFP.
Născut la 19 mai 1919 la Trieste, acesta a fost între 1969 şi 1971 premierul - şi unicul sloven care a ocupat acest post - Republicii federative socialiste Iugoslavia, condusă până în 1980 de Tito.
Ribicic a preluat preşedinţia Partidului comunist iugoslav între 1982 şi 1983, la doi ani după moartea lui Tito.
Acesta s-a retras din viaţa politică în 1986, când primele dezacorduri politice între cele şase republici federale, anunţând dezbinarea Iugoslaviei din 1991, au început să se facă simţite.
O anchetă lansată în 1995 l-a vizat pe fostul responsabil, suspectat că ar fi fost implicat în masacrarea prizonierilor de război şi a colaboratorilor nazişti, arestaţi de regimul comunist după cel de-al Doilea Război Mondial.
Ancheta a fost clasată fără rezultat un an mai târziu, din cauza lipsei de probe.
Slovenia, membră a Uniunii Europene de la 1 mai 2004, şi Croaţia, care s-a alăturat blocului celor 28 la 1 iulie 2013, şi-au declarat independenţa de fosta Iugoslavie în 1991, deschizând calea dezintegrării federaţiei.
Fostul premier al Iugoslaviei şi preşedinte al Partidului comunist, Mitja Ribicic, a murit la Ljubljana la vârsta de 94 de ani, a anunţat joi familia sa, transmite AFP.
Născut la 19 mai 1919 la Trieste, acesta a fost între 1969 şi 1971 premierul - şi unicul sloven care a ocupat acest post - Republicii federative socialiste Iugoslavia, condusă până în 1980 de Tito.
Ribicic a preluat preşedinţia Partidului comunist iugoslav între 1982 şi 1983, la doi ani după moartea lui Tito.
Acesta s-a retras din viaţa politică în 1986, când primele dezacorduri politice între cele şase republici federale, anunţând dezbinarea Iugoslaviei din 1991