De când mass-media transmit evenimentele în direct, s-a schimbat radical nu numai raportul nostru cu lumea, ci şi raportul nostru cu istoria. Cenzura ştirilor din comunism ne-a modificat percepţiile.

Când am auzit prima oară expresia în timp real, n-am înţeles imediat despre ce e vorba. Şi nu pentru că expresia s-ar fi referit la ceva nou şi neobişnuit, ci, din contră, pentru că, de o bună bucată de vreme, luând noi cunoştinţă de evenimente dintre cele mai importante din toată lumea în chiar momentul producerii lor, faptul ni se pare cât se poate de obişnuit şi nu simţim neapărat nevoia să-i dăm un nume.

Ulterior, am încercat să descopăr de când informaţia devenise perceptibilă cu adevărat în timp real. De când cu mass media, e cert. Şi cu siguranţă mult mai târziu la noi decât în Occident. Inamicul public al regimurilor comuniste a fost tocmai informaţia, ceea ce explică întârzierea.

Poate că abia după 1989 expresia să fi căpătat un sens şi în România, unde, deşi exista televiziune din 1956, timpul real, efect al comunicării în masă, nu devenise o realitate. Cenzura ştirilor a amânat decenii la rând intrarea noastră în rândul lumii. Dacă n-ar fi existat posturi de radio străine şi, în primul rând, „Europa liberă“, iar în adolescenţa mea, „Vocea Americii“, e probabil ca izolarea noastră să fi fost totală.

Arestarea părinţilor mei

Odată cu inventarea radioului, timpul real (înainte, bineînţeles, ca expresia să se fi născut) a fost legat mai ales de transmiterea în direct a concertelor. O ştim din „Jurnalul“ lui Anton Holban. Străbunicul meu matern, pe care unchii mei l-au pus să asculte la un radio cu galenă un concert de la Berlin, asta, prin anii 1920, a bănuit că i se joacă o farsă şi s-a apucat să caute prin casă sursa muzicii. Televiziunea şi apoi internetul au lărgit sensul, astăzi practic fără margini, al expresiei. În timp real es