Din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă la volan, un tânăr de 27 de ani, din Dorohoi, s-a răsturnat cu maşina, în noaptea de miercuri spre joi, în apropiere de Joldeşti (Vorona).
Tânărul fusese la nişte rude din Liteni (Suceava) şi se întorcea acasă la volanul unui Opel Astra cu numere de Suceava. Pe o porţiune de drum pietruit, el a pierdut controlul volanului. Maşina a intrat în şanţul de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat pe un teren din apropiere. Speriat, tânărul a sunat la 112 şi a solicitat intervenţia Ambulanţei, dar când a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a refuzat examinarea susţinând că nu este rănit.
„A fost verificat cu etilotestul, dar rezultatul a fost negativ. Pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, el a fost amendat cu 480 de lei”, a declarat Cristinel Lupu, şeful Postului de Poliţie Vorona, care a ajuns la locul accidentului.